CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CENTURA ORAȘULUI GĂEȘTI? Soluția nou-nouță a ministrului Grindeanu! ”CNAIR ȘI-A DEPĂȘIT CAPACITATEA…”

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți27 decembrie 2021Acest articol a fost citit de 4.257 ori

Advertisement

Compania Națională de Drumuri este depășită de multitudinea de proiecte de infrastructură, iar pentru realizarea centurilor ocolitoare ale orașelor se va proceda la descentralizare. Adică, proiectele vor fi gestionate de autoritățile locale, iar Ministerul Transporturilor va plăti. Anunțul neașteptat a fost făcut astăzi de către Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, prezent în județ la invitația președintelui CJD, Corneliu Ștefan:

”Dorim să descentralizăm anumite lucrări, printre care și variantele ocolitoare. În județul Dâmbovița, vorbim despre variantele ocolitoare Târgoviște, Pucioasa – Fieni și Găești. Am trimis înștiințări în acest sens către toate autoritățile locale. Autoritățile locale se vor ocupa de bunul mers al acestor obiective, iar noi, cei de la MT, plătim. Este clar că la ora actuală CNAIR și-a depășit capacitatea de gestionare a proiectelor, care sunt foarte multe”, a subliniat ministrul.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a inițiat proiectul centurii orașului Găești, pentru care a început realizarea documentației. Este vorba despre 8 kilometri de drum, care vor decongestiona traficul infernal din centrul orașului. În același timp, proiectul drumului expres Găești – Ploiești este o certitudine, în acest an urmând a se finanța proiectul tehnic și studiul de fezabilitate.

Sorin Grindeanu a mai afirmat astăzi, la Târgoviște, că urmează a se moderniza DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia și DN 7 Bâldana – Titu, pentru care se va semna contractul în ianuarie 2022.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...