PARCHETUL GĂEȘTI SE FACE DIN NOU DE RÂS! Procurorilor li s-a desființat, a doua oară, soluția de clasare în cazul polițistului terorizat de interlopi! INSTANȚA GĂEȘTEANĂ A TĂIAT ÎN CARNE VIE!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți15 noiembrie 2021Acest articol a fost citit de 7.246 ori

Advertisement

Meciul în justiție, în cazul polițistului de la Rutieră terorizat de interlopi, continuă. Instanța a desființat, pentru a doua oară, soluția de clasare dată de gașca de la Parchet și a trimis dosarul înapoi, pentru completarea urmăririi penale în ceea ce privește infracțiunile de ultraj și distrugere.

Deși și prima dată, soluția și motivarea judecătorilor găeșteni au fost clare, solicitându-le procurorilor să-și facă treaba în conformitate cu legea, se pare că  orgoliile personale și ”mușchii” celor care ar trebui să fie exemplu de profesionalism în justiție au fost mai puternice, cu riscul de a se face, din nou, de râs. Cel puțin așa vrem să credem, pentru că a doua variantă ar fi neștiința de carte, ceea ce ar fi din nou dramatic pentru justițiabili.

Soluția instanței găeștene e definitivă, iar procurorii sunt, practic, siliți să reia urmărirea penală cu seriozitate, nu cum au făcut-o până acum.

Cronica de Găești a relatat, în exclusivitate, în luna iulie, cum un polițist găeștean de la Rutieră a plătit scump pentru faptul că și-a făcut meseria cu membrii clanurilor interlope. Acesta a fost amenințat, înjurat și terorizat și s-a ales cu autoturismul vandalizat. Pentru toate cele reclamate, polițistul a prezentat probe, care însă nu au fost luate în considerare de procurori. Chiar autorii faptelor recunoșteau, cu ocazia audierilor, că i-au tăiat cauciucurile de la mașină, premeditat și cu scopul să-l intimideze, iar procurorii au preferat să claseze dosarul pe motiv că faptele nu există. Instanța a sesizat la vremea respectivă lipsa de profesionalism și a retrimis dosarul Parchetului Găești. Urmărirea penală s-a reluat, însă dosarul a fost din nou clasat. Pentru a doua oară, instanța le-a desființat soluția procurorilor, astăzi fiind pronunțată hotărârea.

” În temeiul art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul MPD, împotriva soluţiei de clasare dispusă în dosarul penal nr. 630/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, prin ordonanța din 10.08.2021. Desființează soluția de clasare dispusă prin ordonanța nr. 630/P/2020 din data de 10.08.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, punctele 1 şi 2, și trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale în ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj şi cea de distrugere (dosar 913/P/2020). În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.11.2021.”, se arată pe site-ul portal.just.ro.

Întrebarea legitimă care se ridică în acest caz absurd orchestrat – se vede treaba – prin prisma orgoliilor, și nu a legii – de către procurorii găeșteni, ne întrebăm cum și în cât timp se face dreptate oamenilor care dau de astfel de obstacole în justiție? Parchetul nu este un maidan, unde fiecare face ce vrea și cum vrea,  ci o instituție plătită din banii contribuabililor ca să aplice legea. Așteptăm cu interes motivarea instanței și urmează să facem noi dezvăluiri în legătură cu cazuri de ultraj clasate în același mod de procurorii găeșteni.

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...