LECTURA ȘI CĂRȚILE COPILĂRIEI

Mariana IonescuEducație și cultură, Noutăți15 aprilie 2021Acest articol a fost citit de 454 ori

Advertisement

Scriitorul român I.L. Caragiale afirmă acum aproape un secol:
„O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în mâinile unui copil, tot aşa precum umbrele multor stejari seculari se datoresc căderii unei ghinde pe pământ prielnic.”

CARTEA poate fi un învăţător care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi.
Cartea îndeplineşte numeroase funcţii. Între acestea cea mai înaltă menire a cărţii e cea instructiv-educativă. Întregul proces de învăţământ, de la cel preşcolar la cel post-universitar se bazează pe cartea-manual.Transmiterea sistematică şi cât mai completă a cunoştinţelor dobândite de omenire de-a lungul timpului prin stăruitoare eforturi nu se poate face decât prin intermediul şcolii, al cărţilor şcolare.
Şcoala însă trebuie să funcţioneze ca o interfaţă între familie, societate şi şcolar. Instituţia şcolară are datoria de a îndruma şi a îmbogăţi universul cognitiv al elevului. În acest context lecturile suplimentare reprezintă materialul de bază, materia primă, suportul indispensabil în evoluţia intelectuală, facilitând integrarea şcolarului în viaţa socială.

Din experienţa la clasă am reuşit să identific repere utile în motivarea elevilor de a citi:
posibilitatea de a alege texte, relaţionarea cărţii cu o experienţă de viaţă trăită de elev, găsirea satisfacţiei în lecturarea unei cărţi.

Dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite texte narative introduse în manualele şcolare pot menţiona: fragmente din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, basme populare şi culte, povestiri despre vieţuitoare realizate de scriitori precum Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu Voineşti, Vladimir Colin, Cezar Petrescu, întâmplări din copilărie povestite de Mihai Sadoveanu, B. Şt. Delavrancea, Ion Agârbiceanu, Mircea Micu, legende populare cu conţinut istoric, legende istorice în versuri (Dimitrie Bolintineanu) sau în proză (Dumitru Almaş, Al. Mitru, Vladimir Colin, Eusebiu Camilar, Al. Vlahuţă), snoave populare, snoave povestite de mari scriitori, texte didactice morale foarte utile la această vârstă (Mircea Sântimbreanu, Otilia Cazimir). Totodată, li se deschide copiilor o poartă spre litratura universală, atunci când fac cunoştinţă cu „Fata cu chibriturile” de Hans Christian Andersen, „Leul şi căţeluşa” de L. N. Tolstoi, „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, „Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi.

În decursul timpului, la clasă am sesizat câteva etape importante în formarea interesului şi a gustului pentru lectură. Aceasta incepe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice.

Am întâlnit în colectivul de elevi pe care-l îndrum, copii care ascultă cu mult interes o lectură frumoasă, citită de mine sau de colegi, dar și copii care preferă să se joace, să hoinărească în clasă sau să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească şi altceva decât ceea ce le cer în orele de curs. La copiii care au învins greutăţile începutului, problema îmbracă alt aspect, nu mai poate fi vorba de lipsa de interes. În cazul acestor elevi, gustul pentru lectură nu este încă format.

Orele speciale de lectură au fost mulţi ani prevăzute în programele şcolare, iar manualele cuprindeau texte special alese pentru aceste lecţii. O perioadă de timp lectura a fost considerată ca fiind parte integrantă din orele de limbă şi literatură română.

Oricum s-ar defăşura o oră de lectură, nu trebuie ignorate cerinţele psihopedagogice care determină eficienţa în dirijarea procesului de însuşire a tehnicii lecturii. Dintre aceste cerinţe mai importante menţionez:

–         asigurarea unei permanente interferenţe între toate componentele studiului limbii române la clasele I-IV;

–         corelarea conţinuturilor cu obiectivele psihopedagogice şi cu cele specifice;

–         selectarea şi dezvoltarea volumului de informaţii;

–         definirea clară a obiectivelor operaţionale urmărite pe parcursul activităţii;

–         utilizarea celor mai potrivite metode şi procedeee în realizarea obiectivelor propuse;

–         concordanţa deplină dintre obiectivele, conţinuturile, strategiile didactice şi posibilităţile de învăţare proprii elevilor de această vârstă.

Limitarea actului citirii, în cadrul lecţiilor, la conţinutul cognitiv al textului, înseamnă a diminua în mare măsură valenţele formative ale citirii, a familiarizării elevilor cu instrumentele muncii cu cartea, mai ales în clasele a III-a şi a IV-a. Cititul nu poate fi mărginit numai la exerciţiul citirii; înţelegerea mesajului prilejuieşte însuşirea unor cunoştinţe despre mediul înconjurător, a unor fapte, evenimente, întâmplări etc. absolut necesare în formarea şi dezvoltarea orizontului de cunoştinţe la elevi.

„Lectura – spunea istoricul N. Iorga – joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.”

Gâță Elena Cleopatra,

profesor pentru învățământul primar, Școala Gimnazială “Pictor Nicolae Grigorescu”- Titu , județul Dâmbovița.

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...