
O lume a copilăriei, cu gusturi dulci, aromate și rafinate. Aceasta a fost ideea pe care s-a construit, încă din 2004, una dintre cele mai bune cofetării din Găești, SOSO. Calitatea, rigurozitatea și ingredientele naturale sunt secretele acestei afaceri de succes, care a pornit din pasiunea pentru dulciurile bunicii. Cu laborator propriu, în care sunt realizate produsele proaspete, de către un personal dedicat și instruit, cofetăria SOSO reușește, an de an, să se reinventeze și să ofere pe piața găeșteană una dintre cele mai variate oferte: prăjituri de casă, torturi tradiționale și personalizate, fursecuri cu unt, cozonaci senzaționali, produse de patiserie și multe delicii de care nu te mai saturi.
Frumoasa Sorina Vlaicu este sufletul acestei afaceri locale. Ea a mărturisit, pentru Cronica de Găești, că a pus pasiune și energie pentru a crea, în orașul natal, o cofetărie elegantă, rafinată, dar și plină de prospețime. Tânăra antreprenoare speră că fiecare client va regăsi, în produsele pe care le oferă, senzația unei copilării fără final. De altfel, copilașii sunt întâmpinați, din partea casei, cu bomboane, acadele și napolitane delicioase.
”De 17 ani, scriem povestea cofetăriei SOSO. Este o poveste frumoasă, plină de provocări, dar care ne oferă satisfacții în fiecare zi. Mi-am dorit să creez această afacere acasă, deși cei mai mulți tineri preferă să plece în orașe mai mari, iar principiul de la care nu am abdicat niciodată a fost calitatea. Păstrăm cu sfințenie rețetele autentice, ardelenești, pline de savoare, cu ingrediente de cea mai bună calitate. Suntem singura cofetărie din oraș care mizează pe gustul plin, autentic și minunat al copilăriei, pe care îl împărtășim cu clienții noștri, cu toată dragostea. Avem o echipă minunată și punem strălucire în fiecare porodus. De curând, am modernizat și extins sediul nostru de lângă restaurantul Șipot și vă așteptăm să încercați sortimentele noastre. Avem promoții de sărbători și surprize pentru iubitorii dulciurilor savuroase”, ne-a mai povestit Sorina.
Comenzi la cofetăria SOSO pot fi făcute la numerele de telefon: 0749492919 ; 0765452787
Iată câteva bunăți realizate cu dragoste la SOSO:
Pere cu ciocolata
Cornulete cu gem si nuca
Cheesecake cu pere
Rulada cu caramel
Minitarte fructe
Rulada fructe de padure, rulada caramel si rulada ciocolata cu visine
Bezele
Tort toffi
Tort aniversar cu crema ciocolata alba si fructe de padure
Tort marmorat cu ciocolata cu portocale
Prajitura Bucuresti
Pavlova cu crema mascarpone
Prajitura Abi






