Flagrant al Poliției în Piața „Sf. Ilie”! HOȚI SĂLTAȚI ÎN TIMP CE „OPERAU”! Întreaga acțiune, transmisă live pe Facebook! | Cronica de Gaesti
Connect with us

Salut, ce cauți??

Evenimente

Flagrant al Poliției în Piața „Sf. Ilie”! HOȚI SĂLTAȚI ÎN TIMP CE „OPERAU”! Întreaga acțiune, transmisă live pe Facebook!

Trei hoți de buzunare din Urziceni, două femei și un bărbat, au fost prinși în flagrant de polițiștii de la Investigații Criminale îmbrăcați în civil, în Piața „Sf. Ilie” din Găești, în timp ce sustrăgeau portofelul unei femei gravide.

Oamenii legii i-au imobilizat, i-au pus la pământ și i-au încătușat. Scenele s-au petrecut sub privirile trecătorilor, care au comentat întreaga acțiune și au făcut live-uri pe rețelele de socializare, ca la circ. Una dintre individe striga, ca să impresioneze publicul: „Lasă-mă să mă ridic, că mor, fac infarct”, fără să-i înduplece însă pe polițiști, care așteptau o autospeciala ca să îi transporte la secție. I se răspundea flegmatic. ”Când ai băgat mâna în buzunar, nu-ți era rău?”

Se pare ca respectivii erau „profesioniști”, operau prin toată țara, în locuri aglomerate, și erau urmăriți de mai multă vreme de autorități. Ei au fost duși la Poliția Găești, unde vor fi audiați de polițiști din București, de la Investigații Criminale.



Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Reclamă
Reclamă
Enescu Supermarket