
Se întâmplă cu adevărat! Spitalul Găești va avea Computer Tomograf, RMN, cameră hiperbară, instalație de spălare și dezinfectare a paturilor, aparatură nouă pentru laborator sau săli de operații. În doar câteva luni de când conduce unitatea spitalicească a orașului nostru, medicul Laurențiu Belușică a transformat imposibilul în posibil și dă mari speranțe pacienților din întreaga zonă că vor primi la ei acasă îngrijiri medicale de cea mai bună calitate. Printr-un proiect cu fonduri europene, spitalul a câștigat 7 milioane de euro, iar în prezent sunt în derulare procedurile de achiziție pentru realizarea dotărilor enunțate mai sus.
Efortul lui Belușică a fost unul imens și, pe alocuri, luat în derâdere, dar iată că a reușit să-și implementeze strategia într-un termen mai scurt decât ar fi visat și cei mai optimiști dintre noi. I-a avut alături, în acest demers, pe primarul Grigore Gheorghe, dar a primit foarte mult sprijin și din partea antreprenorului găeștean Cosmin Voevodschi, datorită căruia întocmirea proiectului câștigător nu a costat nici măcar un euro.
Managerul a mai depus un proiect îndrăzneț, tot cu finanțare europeană, în valoare de 3 milioane de euro, pentru a crea o secție exterioară destinată exclusiv bolnavilor de COVID, ulterior aceasta urmând să devină secție de boli infecțioase. În același timp, intenționează să acceseze peste 1,2 milioane de euro, din fondul aflat la dispoziția Ministerului Sănătății, în vederea înlocuirii și modernizării instalației electrice.
”Efortul tuturor in a asigura conditii pentru stoparea pandemiei este urias.
Am vazut ieri ca autoritatile judetului stiu ce trebuie.
Oxigen
Paturi
Personal medical
Am primit finantare de la autoritatea locala si judeteana pentru a mai monta 20 de reductoare de oxigen.
Tot ieri am depus proiectul de finantare europeana de 3 mil euro prin care vrem sa construim o unitate covid exterioara , containerizata, pentru boala covid. Astfel vom izola complet sectorul non covid de cel covid. Proiectul a fost denumit sugestiv
LUPTAM PENTRU OXIGEN
El se alatura fericit proiectului RENASTEREA SPITALULUI GAESTI de 7 mil euro la care licitatiile sunt practic finalizate.
Cand se va termina pandemia aici vom face sectia de boli infectioase
Le multumesc tuturor celor care au inteles ce vreau si au ajutat asa cum au putut mai bine”, a notat, pe Facebook, managerul Laurențiu Belușică.






