Cei 10 fotbaliști a căror cotă de piață a crescut cel mai mult în acest sezon

Coman Andrei AlinNoutăți25 februarie 2021Acest articol a fost citit de 748 ori

Advertisement

În fotbal se investesc tot mai mulți bani, iar cotele de piață ale jucătorilor țin ritmul cu acest trend ascendent. În numai șase luni, valoarea lui Ansu Fati a crescut cu mai multe milioane de euro decât valorează orice lot din Liga I.

E greu de spus dacă cifrele sunt exagerate sau nu. Cert este că mulți dintre cei care caută rubrica rezultate campionate pe site-urile de sport spun că se uită la fotbal mai ales pentru a urmări la lucru vedetele în devenire.

Iată care sunt cei 10 fotbaliști a căror cotă de piață a crescut cel mai mult în perioada 1 iulie 2020 – 1 ianuarie 2021, potrivit transfermarkt.com.

Ansu Fati (atacant spaniol FC Barcelona, 18 ani, valoare de piață 80 de milioane de euro) este mai bine cotat cu 44 de milioane față de începutul lunii iulie. După plecarea lui Luis Suarez, spaniolul cu origini din Guinea-Bissau a devenit titular în echipa catalană și a marcat pe bandă în debutul sezonului, până să se accidenteze. Fati a făcut trecerea la prima echipă abia în campionatul 2019-2020, în care a avut statut de rezervă.

Pedri (mijlocaș ofensiv spaniol FC Barcelona, 18 ani, valoare de piață 50 de milioane de euro) este un alt foarte tânăr jucător în care Spania își pune baza pentru a câștiga un nou campionat de fotbal european. Prețul său a crescut cu 42,80 de milioane de euro în ultima jumătate de an. Adolescentul a prins regulat prima echipă în acest sezon și este văzut ca un fotbalist important în procesul de reconstrucție a echipei de club.

Bruno Fernandes (mijlocaș ofensiv portughez Manchester United, 26 de ani, valoare de piață 90 de milioane de euro) are o creștere de 42 de milioane în intervalul de referință. Evoluțiile foarte bune ale lusitanului au contribuit la revenirea lui United în fruntea clasamentului din Premier League. Fernandes este unul dintre cei mai buni marcatori din campionatul englez.

Alphonso Davies (fundaș stânga canadian Bayern Munchen, 20 de ani, valoare de piață 90 de milioane de euro) a jucat 29 de meciuri în campionatul 2019-2020 pentru campioana Europei. A crescut constant în joc, ca și în valoare, încă 35 de milioane de euro adăugându-se la preț în ultimele 6 luni. Davies are deja 17 selecții pentru naționala Canadei, pentru care a înscris 5 goluri.

Marcos Llorente (atacant spaniol Atletico Madrid, 25 de ani, valoare de piață 50 de milioane de euro) este mai scump cu 34 de milioane de euro datorită evoluțiilor din acest sezon. Având un asemenea jucător, Atletico și-a permis să îl lase să plece pe Diego Costa. Echipa antrenată de Diego Simeone este principala favorită la titlu în această ediție de LaLiga.

Pau Torres (fundaș central spaniol Villarreal, 24 de ani, valoare de piață 50 de milioane de euro) a avut tot o creștere de 34 de milioane de euro. „Submarinul galben” are un sezon foarte bun, bazându-se pe o apărare bine organizată. Torres este un component important al defensivei.

Phil Foden (mijlocaș central englez Manchester City, 20 de ani, valoare de piață 60 de milioane de euro) are două selecții în naționala Albionului și nu poate rata turneul final al Campionatul European din această vară decât în cazul unei accidentări. În jumătate de an, prețul i-a crescut cu 33 de milioane de euro. Și ar trebuie să fie doar începutul ascensiunii.

Ruben Dias (fundaș central portughez Manchester City, 23 de ani, valoare de piață 60 de milioane de euro) este al doilea „cetățean” din acest top, indicând o schimbare de strategie a lui Guardiola, care vrea să și crească jucători, nu să doar să cumpere vedete. Dias este cu 29,5 milioane de euro mai scump față de 1 iulie 2020.

Erling Haaland (atacant norvegian Borussia Dortmund 20 de ani, valoare de piață 100 de milioane de euro) valora 78 de milioane în urmă cu șase luni. A confirmat și în Germania cifrele incredibile de la Salzburg. Borussia Dortmund este doar un punct intermediar în carieră. Va ajunge curând la unul dintre „giganții” Europei, Real Madrid având șanse mari să obțină semnătura sa.

Jules Koundé (fundaș central francez FC Sevilla, 22 de ani, valoare de piață 50 de milioane de euro) este unul dintre stâlpii apărării câștigătoarei Europa League și a Supercupei Europei. Cucerirea celor două trofee, la finalul sezonului precedent, a făcut ca tânărul internațional francez să aibă o cotă de piață mai mare cu 27,5 milioane de euro la începutul anului 2021.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...