in ,

CRANGURILE: Bărbat de 80 de ani, mort într-un incendiu!

Sfârșit cumplit pentru un bărbat în vârstă de 80 de ani, din comuna Crangurile. Acesta a decedat în propria locuință, cuprinsa de flăcări, și a fost găsit carbonizat de pompierii sosiți la fața locului.
“Pompierii de la Detașamentul Găești au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Crângurile (satul Rățești).
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și într-un dormitor al acesteia, existând riscul extinderii și la o gospodărie învecinată, la locuință și anexe, care au fost protejate și salvate din calea flăcărilor.
Din nefericire, proprietarul, în vârstă de 85 de ani, a fost găsit decedat (carbonizat) în interiorul locuinței.
În urma producerii evenimentului au ars: acoperișul și podul casei pe o suprafață de cca.80mp, piese de mobilier, elemente de tâmplărie, materiale textile și obiecte de uz casnic și gospodăresc.
Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza unei sobe lăsată nesupravegheată, din care a căzut jar direct pe podea, pe materiale combustibile (textile)”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Dâmbovița.

Comments

Lasă un răspuns