Mesaj emoționant pentru cadrele medicale de la Spitalul Găești! “SUNT CONVINS CĂ DUMNEZEU VĂ VA RĂSPLĂTI!”

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente4 februarie 2021Acest articol a fost citit de 6.387 ori

Advertisement

Târgovișteanul Vasile Daniel Predescu, internat în secția COVID a Spitalului Orășenesc Găești, a ținut sa le transmită cadrelor medicale câteva gânduri de suflet. Pacientul a fost impresionat de condițiile în care a fost tratat și a simțit nevoia sa comunice public un mesaj prin care își arată recunoștința. Vasile Daniel Predescu nu este primul bolnav care se declară mulțumit de serviciile medicale de la Găești. Aprecierile pacienților sunt un balsam pentru cei care, în ultimele luni, s-au dedicat îngrijirii persoanelor aflate în suferință din cauza COVID. Redăm integral mesajul târgovișteanului:

“Cele mai frumoase gânduri, pentru întregul personal al Secției Covid, din cadrul Spitalului orășenesc Găești, care și-a manifestat din plin dăruirea, profesionalismul, omenia, răbdarea și empatia în exercitarea actului medical.

Sunt convins că Dumnezeu vă va răsplăti pentru faptele dumneavoastră.

Cu deferența,

Vasile Daniel Predescu”.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...