IONEL OLTEANU A DEPUS JURĂMÂNTUL PENTRU AL DOILEA MANDAT DE PRIMAR AL COMUNEI MORTENI | Cronica de Gaesti
Connect with us

Salut, ce cauți??

Noutăți

IONEL OLTEANU A DEPUS JURĂMÂNTUL PENTRU AL DOILEA MANDAT DE PRIMAR AL COMUNEI MORTENI

Depunerea jurământului a avut loc în ședința de constituire a noului Consiliu Local in prezenta senatorului Titus Corlatean, dar si a reprezentantilor  din partea Prefecturii Dambovita.

După depunerea jurământului, Ionel Olteanu le-a mulțumit locuitorilor comunei Morteni  pentru voturile acordate la alegerile de la finalul lunii septembrie, dar și vechiului Consiliu Local pentru colaborarea din ultimii patru ani.

El este convins că noul mandat va fi mai bun decât cel care a trecut, având în vedere că urmează finalizarea mai multor proiecte aflate deja în derulare, dar și aprobarea altora.

“Am încheiat un mandat cu multe realizări. Sunt onorat și mulțumesc tuturor cetățenilor pentru că au avut încredere în mine si in echipa mea și ne-au votat ca să realizăm cât mai multe lucruri pentru ei. Cred că va urma un mandat zic eu mai bun decât precedentul pentru că în primul rând avem în derulare multe proiecte pe care le vom duce la bun sfârșit si urmeaza altele la fel de  importante”, a declarat Olteanu.

Publicitate
Articol publicat de

Redactor sef

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Reclamă
Enescu Supermarket

Alte articole

Evenimente

Doi tineri au fost răniți usor, in urma unui accident petrecut la intersecția dintre Valea Mare si Saru.Impactul dintre cele două autoturisme implicate a...

Evenimente

Mai multe fotografii și filme cu impact emoțional major din Spitalul Găești au fost postate pe contul de Facebook Gaestiul Vostru, deținut de un...

Evenimente

Un barbat de 55 de ani este cercetat pentru vatamare corporala din culpa dupa ce a pierdut controlul masinii intr-o curba in comuna Selaru...

Noutăți

Copii jigniți si dati afara de la ora, note mici puse „din burtă”, comportament ciudat! Acestea sunt, pe scurt, acuzațiile care i se aduc...

Anunțuri

UPDATE: Apartamentul a fost  inchiriat! Apartament de închiriat în Blocul 20, scara C etajul 1. Apartamentul are 3 camere, baie,  bucătărie, cu mobilă si...

Evenimente

O femeie în vârstă de 33 de ani, din Uliești, a născut în această dimineață, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Găești. Tânăra a...

Evenimente

Un adolescent în vârstă de 18 ani, din Hulubești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism fără a...

Noutăți

GRAFICUL de lucru cu aparatele de măsurare a vitezei în luna DECEMBRIE 2020   Nr.crt. DATA                                         TRASEUL DE ACŢIUNE OBS.      ...