Connect with us

Hi, what are you looking for?

Evenimente

SPITALUL GĂEŞTI DEVINE SPITAL COVID 100%! Nu mai avem nici măcar Serviciul Urgenţe! CINE RĂSPUNDE DACĂ MOR OAMENI?

Este oficial! Spitalul Orăşenesc Găeşti va deveni spital COVID, începând de luni, potrivit Ordinului 1239/2020 emis de Ministerul Sănătăţii şi publicat astăzi în Monitorul Oficial cu numărul 600/2020. Parterul şi cele 4 etaje din corpul de clădire nou va fi dedicat persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2, având în vedere creşterea alarmantă a numărului de cazuri în ţară şi în judeţ.

Deja nu mai sunt locuri în spitale şi, având în vedere că la Găeşti nu se pot realiza circuite separate, este ordin ca întreaga clădire nouă să fie destinată celor infectaţi.

Cel mai grav este faptul că singurul departament de urgenţe care deserveşte peste 100.000 de locuitori va fi transformat tot în secţie COVID! Sunt oameni ale căror vieţi depind de câteva minute şi probabil că nu ar rezista pe drum, până la Târgovişte. Şi Târgoviştea câte cazuri urgente să gestioneze? Ne gândim la persoane care locuiesc în Şelaru, în Vişina, în Ulieşti, care au accidente pe autostradă sau în zonă, care au infarct, accident vascular sau alte afecţiuni care necesită intervenţie urgentă. Chiar dacă ulterior, cazurile grave sunt trimise mai departe, primul ajutor îl primesc la Departamentul de Urgenţe din Găeşti.

Propunerea ca Spitalul Găeşti să devină spital COVID a fost făcută de DSP Dâmboviţa, deşi ştia că aici nu sunt circuite epidemiologice şi că ori întregul spital rămâne non-covid, ori întreg spitalul acordă asistenţă celor infectaţi. Şi, într-adevăr, personalul care îngrijeşte bolnavi COVID nu poate îngriji şi bolnavi non-covid, având în vedere personalul insuficient, care trebuie să fie şi în gardă, şi în ambulatoriu, şi la urgenţe. Deja sistemul sanitar este sufocat, însă – proporţional – creşte şi inconştienţa celor care nu respectă regulile de distanţare socială şi de igienă personală şi care continuă să instige şi să se comporte ca şi cum virusul nu există.

Primarul Grigore Gheorghe s-a luptat pentru menţinerea UPU, însă cu o mână de medici şi fără circuite, acest lucru este imposibil.

Reclamă electorală
Reclamă electorală
Reclamă electorală
Articol publicat de

Redactor sef

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Facebook

Reclamă
Reclamă
Enescu Supermarket

Alte articole

Evenimente

Lăsat să moară pe un pat de spital, fără oxigen! S-a întâmplat în această seară, la Spitalul Județean din Târgoviște. Un bărbat din Ionești,...

Noutăți

A încetat din viață gaesteanul Radu Ion. La doar 62 de ani, s-a stins fulgerator, in urma unei maladii care a evoluat galopant. Radu...

Noutăți

S-a stins din viață cel care a fost Tudor Pană. Timp de 30 de ani, a fost director al Autobazei Găești, coordonând sute de...

Anunțuri

Se închiriază casa mobilata, locație semicentrala, strada Atanase Constantinescu (aproape de IGO), 112 mp distribuita în 2 dormitoare, sufragerie, bucătărie, cămara și hol, curte...

Evenimente

O nouă zi, o nouă dramă făcută publică din Spitalul Județean  Târgoviște. Familia preotului Ionuț Păun din comuna Mătăsaru este în doliu, după moartea...

Noutăți

Carantina nu a produs încă beneficii la Valea Mare, iar numărul persoanelor cu test pozitiv la coronavirus a ajuns la 20, la o populație...

Evenimente

Un incendiu la o locuință se manifesta in comuna Vișina. Din primele date, se pare ca focul s-a aprins de la jarul care a...

Anunțuri

Car-Meliart apartine unei familii din Gaesti, care, iata,  a pus bazele unui mic atelier de croitorie, cu gândul si visul pentru viitor de a...

Advertisement