in ,

RUTIERIŞTII GĂEŞTENI AU FĂCUT PRĂPĂD LA DRAGODANA ŞI PICIOR DE MUNTE! Uite câte amenzi au putut să dea!

A plouat cu amenzi pe DN 72, în localităţile Dragodana şi Picior de Munte. Poliţiştii găeşteni de la Rutieră au organizat o razie de amploare şi nu au iertat pe nimeni. În doar câteva ore, oamenii legii au avut o „recoltă” foarte bogată, aşa cum reiese dintr-un comunicat de presă al IPJ Dâmboviţa. Trebuie menţionat că, odată cu relaxarea măsurilor de distanţare socială cauzate de pandemia de coronavirus, numărul accidentelor a crescut îngrijorător.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sprijiniți de efective de la Serviciul Rutier, au acționat, pe drumul național 72, pe raza localităților Dragodana și Picior de Munte, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă limita legală de viteză. În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale, dintre care 120 pentru exces de viteză.

De asemenea, polițiștii au reținut 15 permise de conducere, dintre care 14 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h și  unul pentru consum de alcool.

Totodată, au retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare”, se arata in comunicatul de presa al IPJ Dambovita.

 

Comments

Lasă un răspuns