
Un bărbat de 26 de ani, din Costeşti Vale, s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune din localitate, pentru a protesta. Tânărul reclamă că patronul unei firme de reciclare din Titu, unde lucrează la negru, îl obligă să muncească împotriva voinţei sale şi că nu l-a plătit. Pretenţia lui este ca patronul respectiv să vină şi să-şi ceară scuze, că altfel nu coboară.
La faţa locului se află poliţişti, jandarmi şi pompieri, care negociază cu tânărul, încercând să-l convingă să revină cu picioarele pe pământ.






