Găeşteanul Fănuţ Costea este al doilea om de afaceri care sare în sprijinul cadrelor medicale de la Spitalul Găeşti. În acelaşi timp, lansează un apel către toţi cei care pot şi vor să ajute unitatea spitalicească, în această perioadă de cumpănă. După ce a făcut o donaţie generoasă către Asociaţia Medicală Găeşti, în valoare de 10.000 de lei, acesta îndeamnă la solidaritate, întrucât va fi mare nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. „Suportul poate fi financiar, logistic sau relaţional, având în vedere că produsele de care au nevoie cadrele medicale sunt foarte greu de procurat în această perioadă. Am luat la cunoştinţă sumele alocate astăzi de Consiliul Local pentru spital: 200.000 lei pentru ventilatoare, 100.000 lei materiale de protecţie. Dar, ştiind că masca de protecţie simplă, chirurgicală, de unică folosinţă costă 5 lei, combinezonul de unică folosinţă costă 85 de lei, suma acoperă în mică parte necesarul materialelor care efectiv protejează tot personalul din Spitalul Găeşti. Ştiu că trebuie mai mult şi susţin că este nevoie de sprijinul nostru pentru a găsi soluţii imediate pentru aceşti oameni extraordinari.Hai să fim alături de ei. Orice gest contează ACUM”, a declarat – pentru Cronica de Găeşti – omul de afaceri Fănuţ Costea. Contul în care puteţi face donaţii pentru echipamente este RO05BTRLRONCRT0432301601, deschis de Asociaţia Medicală Găeşti la Banca Transilvania.
De asemenea, pentru informaţii sau pentru contracte de sponsorizare, o puteţi contacta pe Carmen Niţă, şef Serviciu Administrativ, la numărul de telefon 0741179199.
Top of Form
Bottom of Form
Comments