Bărbat din Morteni, plimbat cu izoleta între spitale! AUTORITĂȚI PANICATE, CETĂȚENI ÎN STARE DE ȘOC!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți18 martie 2020Acest articol a fost citit de 6.825 ori

Un bărbat de 60 de ani, din Morteni, a fost plimbat cu izoleta pe la Spitalul Găești și pe la Secția de Boli Infecțioase din Târgoviște, după ce ieri i s-a făcut rău.
Omul a alertat autoritățile, spunând că are dureri de cap, că nu poate respira și că are diaree. Cum simptomatologia se putea încadra în definiția de caz Covid-19, cadrele medicale l-au ridicat de acasă cu izoleta.
La Spitalul Găești, unde a fost adus prima dată, a completat un formular, în care a precizat că nu a călătorit în afara țării, că nu a revenit dintr-o zonă a Europei afectată, dar că a participat la înmormântarea unei tinere care a murit în Marea Britanie și a fost înhumată în Morteni.
Cadrele medicale de la Spitalul Găești l-au trimis, cu tot cu izoletă, la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – Secția Boli Infecțioase, acolo unde a fost din nou interogat despre condițiile în care ar fi putut contacta virusul ucigaș. În final, medicii l-au sunat pe fiul bărbatului ca să-l ia acasă și l-au trimis până la Spitalul Găești – cum altfel? – decât cu izoleta.
Cazul a băgat spaima în comunitatea din care provine bolnavul, dar și în găeșteni, care s-au panicat pe rețelele de socializare. Bărbatul din Morteni nu a fost testat pentru coronavirus. Medicii au concluzionat că este răcit și nu i-au impus niciun fel de restricție.
Dr. Cristina Seltea, managerul Spitalului Găești, a precizat că, în cazul în care ar apărea un caz real de coronavirus, toate datele ar fi făcute publice, iar oamenii ar fi informați corect.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...