
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a luat toate măsurile pentru a face față epidemiei cu coronavirus. În acest moment, au fost create circuite separate pentru urgențe și boli infecțioase, iar stocurile de echipamente sunt mulțumitoare, în opinia managerului Claudiu Dumitrescu.
”Stăm mult mai bine comparativ cu alte spitale. Avem materiale de protecție pentru aproximativ 45 de zile, cu excepția măștilor FFP2, care nu se găsesc pe piață. Noi trimitem testele la București, conform procedurii. Se pare că vom primi un aparat PCR”, a precizat, pentru Cronica de Găești, medicul Claudiu Dumitrescu.






