Contactează-ne pe

Noutăți

Vânătoare în ianuarie – Ce mamifere și păsări se vânează în acest anotimp de iarnă

Publicat în data de

- 512 vizualizări

În luna ianuarie, există o mulțime de oportunități pentru vânători pentru a combate prădătorii și speciile invazive. Cei pasionați de vânătoare nu țin cont de frigul din regiunile montane, unde gerul și ninsoarea și-au făcut deja apariția. Ei sunt pregătiți din punct de vedere fizic și mental pentru o vânătoare, au strategii, tactici și abilități pentru a ști ce să facă în luarea deciziilor și atingerea obiectivelor. Un factor cheie este și încrederea în sine, capacitatea de asumare și evitare a riscurilor.

În afară de a ști cum trebuie să acționezi în situații dificile și de multe ori chiar riscante, un vânător priceput trebuie să aibă o bună stăpânire de sine, să nu se sperie ușor, astfel să poată face față în situații periculoase.

Experiența de vânătoare se câștigă în timp, în ani de zile. Unii vânători învață lucruri importante și de la rudele lor (tată, bunic, frați) care au practicat vânătoarea. Meșteșugurile și abilitățile de vânătoare trebuie învățate de la cei care au deja experiență, pentru că ei s-au confruntat deja cu situații reale.

Există vânători care au înțeles faptul că a te pierde cu firea este un sentiment înspăimântător, distrugător de suflet, și care au avut capacitatea să-l depășească. Ei au puterea de a se concentra și de a acționa rapid atunci când trebuie. Ei țin cont de multe aspecte oferite de vreme, natură, de soare, de direcția vântului, de caracteristicile topografice precum sunt copacii mari sau dealurile.

Sunt multe lucruri de care se ține cont la vânătoare, foarte important fiind desigur echipamentul, accesoriile și armele alese, care trebuie să funcționeze corespunzător.

Iată care sunt speciile de mamifere și păsări care se vânează iarna, în luna ianuarie:

  • La mamifere se vânează cerbul comun și cerbul lopătar (doar femela și vițelul), căpriorul (doar femela), bizamul, dihorul comun, iepurele de câmp și iepurele de vizuină, câinele enot, nevăstuica, șacalul, vulpea, viezurele, jderul, hermelina, mistrețul
  • Din categoria păsărilor se vânează becatina mică și becatina comună, coțofana, cioara grivă și cioara de semănătură, gaița, fazanul, gâsca de semănătură, găinușa de baltă, cocoșarul, cioara neagră, guguștiucul, graurul, stăncuța, sitarul de pădure, sturzul cântător, turturica, sturzul sulițar, porumbelul gulerat și porumbelul de scorbură
  • Alte păsări care se pot vâna sunt lișița, rața cu cap castaniu, rața pestriță, rața moțată, rața sulițar, rața mare, rața mică, rața lingurar, rața cu cap negru, rața cârâitoare, găinușa de baltă
  • Gâsca de vară și gârlița mare se vânează doar până pe data de 20 ianuarie.

Vânătoarea iepurelui se poate face cu o mare varietate de arme de foc mici, chiar și cu puști lungi de calibru 22. Cea mai sigură este pușca de calibru 12.

În acest an 2020, vânătoarea de mistreți de la Balc nu va mai avea loc pentru că zona este afectată de pesta porcină africană. În județul Bihor sunt 10 focare de mistreți din care face parte și zona Balc. Această vânătoare tradițională de mistreți era organizată în fiecare an de Ion Țiriac. În 2020, Ion Țiriac va opta pentru fondul de vânătoare de la Ersig, din județul Caraș Severin, care are o suprafață de 700 ha.

Cei care au așteptat acest sezon de vânătoare la cerbi, trebuie să știe că este permisă doar vânătoarea de cerb comun și cerb lopătar, doar femelă și vițel. De regulă cerbii trăiesc solitari în lunile octombrie, noiembrie, decembrie și ianuarie. Perioada de împerechere la cerbi este în lunile februarie, martie, aprilie. Aceste animale trăiesc în grupuri de același sex sau grupuri de familie, conduse de câte un cerb dominant, în lunile mai – septembrie.

Cei care vor să aibă succes la vânătoare se pregătesc din timp, cu echipamente și câini de vânătoare. De pildă, unii își dresează câinii pentru a găsi astfel de mamifere și a maximiza astfel succesul de vânătoare. Cei care au experiență mai mare știu cam ce fac animalele, unde mănâncă, ce și cum; ei cunosc și locurile unde animalele au tendința să se ascundă, sau mai au obiceiul de a utiliza chemătoare din lemn pentru vulpe, căprior, șacal, rațe, etc. Acestea pot atrage animalul în bătaia puștii, sau pot face ca vânătoarea să fie mai interesantă.

Publicitate
Loading...
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Evenimente

PĂDURI ÎN FLĂCĂRI LA MĂGURA ŞI SCHEIU DE JOS!  Pompierii au luptat întreaga zi cu incendiile stârnite de localnici

Articol scris de

Zi plina de intervenții pentru pompierii din Găești. Prima parte a dimineții a fost alocată unui incendiu de vegetație în Mogoșani, unde oamenii pusi pe fapte mari au luat decizia de a incendia vegetația uscată deși vântul bătea puternic. Amiaza i-a găsit intervenind cu echipajele după 3 autospeciale la Măgura, unde incendiul s-a extins în pădurea din apropierea satului.

Condițiile de teren accidentat și vântul puternic a făcut ca vegetația uscată sa ardă foarte repede, însă cu ajutorul sătenilor care au intervenit alaturi de pompieri, s-a reușit lichidarea incendiului după mai bine de 3 ore. După-amiaza a fost destinată unui incendiu de pădure de data aceasta, în Scheiul de Jos, în punctul cuprins între Valea lui Nană și Podul Dealului.

Atragem încă o dată atenția asupra pericolului generat de incendierile voluntare de vegetație, care pot deveni un real pericol în cazul unui vânt puternic și constituie o amenințare pentru populația aflată în imediata vecinătate. Le mulțumim pompierilor pentru intervențiile foarte rapide in vederea stingerii și le urăm o săptămână fără alte evenimente, dar cum „gospodarii” apar la lumină taman când bate vântul mai tare, nu prea credem că vom avea vreo zi fara incendii în localitățile din zona noastră.

 

Citește articolul

Anunțuri

SPAŢIU DE ÎNCHIRIAT ÎN SATUL JUGURENI,COMUNA ULIEŞTI. Detalii,aici!

Articol scris de

Închiriez spaţiu comercial (40 mp.) compus din două camere în satul Jugureni, comuna Ulieşti. Spaţiul comercial se află amplasat pe strada principală la numărul 77.

Cei interesaţi să închirieze şi să-şi deschidă o afacere în Jugureni, pot suna la numărul de telefon 0769 589 302.

 

 

Citește articolul
Publicitate
--------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------
-------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------