Ajutaţi această mamă să-şi vadă copilul crescând! GABRIELA SOROIU SE LUPTĂ DE 3 ANI CU CANCERUL ŞI A AJUNS LA CAPĂTUL PUTERILOR! Donaţiile noastre îi pot salva viaţa!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți24 septembrie 2019Acest articol a fost citit de 4.103 ori

Advertisement

Gabriela Soroiu se lupta cu boala de 3 ani, iar pana acum nu a cerut ajutorul nimanui, cheltuind din resursele familiei. Acum acestea s-au terminat și are nevoie de ajutorul nostru! Are o fetița de 4 anișori care o asteapta acasa .

“Coşmarul meu a început acum 3 ani! După naşterea fetiţei mele, în urma întreruperii alaptarii, am descoperit un nodul la sânul drept. Am făcut tot felul de investigaţii şi am plecat la Bucureşti. Am fost operată la IOB în august 2016, diagnostic: un carcinom ductal invaziv(CANCER).

Am trecut prin chinurile chimioterapiei (18 ședințe) ale radioterapiei(25 de ședințe) urmând tratamentul hormonal. (credeam ca sunt pe ‘linia de plutire’…)Un an mai târziu, 2018, am descoperit un nou nodul(la ficat) care la investigaţii a indicat recidivă. O nouă operaţie la Bucureşti (Institutul Clinic Fundeni) şi 12 cure de chimioterapie au fost aplicate de medici. Din păcate, tratamentul aplicat după operația de la ficat nu a fost eficient. Analizele care au ieșit din ce în ce mai rău și rezultatul RMN-ului mi-au confirmat faptul ca nu-mi merge tratamentul, apărând o alta formațiune într-un alt segment al ficatului. Prin bunăvoința domnului primar, Radu Nicolae Georgescu, am ajuns în Turcia, la Clinica Anadolu! În urma investigațiilor am primit un tratament (chimioterapie) sub forma de pastile, am făcut 8 cure, nodulul fiind în regresie de la 18mm la 12mm. Slava Domnului, sunt pe mâini bune însă din păcate pentru mine tratamentul este destul de scump. Am folosit în tot acest timp resursele financiare ale familiei, însă acestea sunt pe terminate. La ultimul control(20.09), pentru a distruge acea formațiune tumorala,mi s-a recomandat Radioterapie Cyberknife care este destul de scumpa.
Apelez la bunăvoința dumneavoastră, celor care doresc sa dea o mana de ajutor, pot sa depuna o suma cat de mica in contul RO48 RZBR 0000 0600 1648 9335 lei sau RO78 RZBR 0000 0600 2127 3514 euro deschise pe numele meu, SOROIU GABRIELA.  Va mulțumesc!”

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...