in ,

VIDEO!Ziua Eroilor la Găeşti! SLUJBĂ IMPRESIONANTĂ ŞI MESAJE DE SUFLET!

Autorităţile găeştene au organizat astăzi, de Înălţare, Ziua Eroilor. Instituţii, şcoli, licee şi partide politice au depus coroane de flori şi au adus un omagiu de suflet celor care s-au sacrificat pentru reîntregirea ţării. De aemenea, preoţii găeşteni, în frunte cu protopopul Marius Stan, au ţinut o slujbă impresionantă.

Redăm mai jos discursul primarului Grigore Gheorghe, cu ocazia Zilei Eroilor:

„Hristos S-a Înălțat! Am onoarea și bucuria să fiu alături de dumneavoastră la o sărbătoare cu dublă semnificație – religioasă și istorică – o sărbătoare de suflet, a speranței și a biruinței binelui.

Astăzi, creștinătatea ortodoxă rememorează peste milenii Înălțarea Domnului, zi în care s-a stabilit să ne onorăm și eroii, cei datorită cărora, în zilele noastre, trăim visul unei națiuni puternice și unite.

Gândurile mele se îndreaptă către familiile celor care s-au sacrificat în războiaele de reîntregire a neamului, către toți cei care au plătit prețul suprem, mulți dintre ei rămași anonimi. Se cuvine să-i păstrăm în sufletele noastre și să le aducem un veșnic omagiu prin timp.

Să nu uităm, de asemenea, lecțiile despre onoare, responsabilitate, integritate și demnitate pe care eroii noștri ni le-au lăsat moștenire și pe care avem obligația să le predăm mai departe, generațiilor viitoare. Cred că acestea sunt esența unui popor sănătos, un popor care nu are dreptul să-și uite nici acum, nici altădată idealurile cele mai înalte. Fiecare comunitate, indiferent cât este de mică sau de mare, poate și trebuie să desăvârșească ceea ce eroii noștri au început cu mult timp în urmă.

Vă mulțumesc tuturor că sunteți alături de noi. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare în parte!”

 

Comments

Lasă un răspuns