
Să spargi biserici în Săptămâna Patimilor a devenit sport… judeţean! Un derbedeu din Târgovişte a făcut un tur al lăcaşurilor de cult, în ziua de 23 aprilie, şi s-a oprit şi la Biserica „Sf. Ilie” din centrul oraşului Găeşti, de unde a furat banii din cutia milei.
Ziua în amiaza-mare, derbedeul nu s-a sfiit să intre prin efracţie şi să îşi însuşească bănuţii donaţi de credincioşi. O cameră de luat vederi a surprins totul.
Pe lângă biserica din Găeşti, individul a dat spargeri la Răzvad, unde a sustras din interiorul unei biserici poşeta unei femei, dar şi la lăcaşuri de cult din Valea Voievozilor, Ludeşti şi Hulubeşti.
Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, după care l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea de măsuri preventive.






