
Accident grav, în această seară, pe DN 72, la Picior de Munte. Nu mai puţin de trei autoturisme au fost implicate într-un carambol, iar trei persoane au fost rănite. Din primele date, un câine a sărit în faţa unui Opel. Luat prin surprindere, şoferul a pus o frână bruscă, iar conducătorul auto al unui Logan care mergea în spatele lui l-a izbit violent. În accident a mai fost implicată şi o autoutilitară, care venea din spate, astfel încât Loganul a fost prins între cele două maşini.
Cei doi soţi din Logan au fost transportaţi la spital şi, de asemenea, şoferul autoutilitarei are nevoie de îngrijiri medicale.
Poliţia a comunicat că nepăstrarea distanţei în mers este cauza probabilă a accidentului.






