
Costin Barbu, primarul comunei Crângurile, face un apel către toţi deţinătorii de terenuri din comună să se abţină de la incendierea miriştilor. În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.
“Avand in vedere evenimentele produse in cursul săptămânii trecute, unde focul s-a extins pe o suprafata de aproximativ 5 ha, afectând chiar şi panourile solare din Pătroaia Vale, vă aducem la cunoştinţă că INCENDIEREA TERENURILOR AGRICOLE ESTE STRICT INTERZISĂ! Subliniem, încă o dată, faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot solda cu pagube materiale în urma propagării acestora la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii etc. și, din nefericire, chiar cu victime umane”, a mai spus edilul.
Şi pompierii au tras numeroase semnale de alarmă, dar inconștiența oamenilor le dă bătăi de cap autorităților.
1.Cei care aprind focul sunt greu de depistat. 2. Pentru că îi pun la cheltuială pe pompierii găeşteni, dar şi pe cei chemaţi din Dâmboviţa şi din judeţele limitrofe.
Aceștia spun că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.






