
Sute de hectare de teren au fost incendiate şi astăzi în satele Tetcoiu, Mătăsaru, Pătroaia Vale, Răscăeţi şi Şelaru, dar şi în apropierea Autostrăzii Bucureşti- Piteşti. Toate autospecialele de la ISU Găeşti, de la Vişina, 3 autospeciale de la Târgovişte şi una de la Poiana – Teleorman intervin şi la această oră pentru lichidarea focului. La Şelaru, din cauza vântul puternic, focul s-a extins cu repeziciune pe o distanţă de 10 km, către pădurea din zona satului Glavacioc. Pompierii fac eforturi mari pentru a opri flăcările, operaţiunile de stingere fiind îngreunate de vânt şi de fumul dens. Până acum , autorităţile nu au descoperit niciun piroman, dar cercetările continuă.
Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate riscă a fi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare, valoarea sancțiunii fiind cuprinsă între 1000-2500 lei.






