IMPLICARE FĂRĂ PRECEDENT A TINERILOR ÎN SALVAREA MONUMENTELOR ISTORICE! Flash-mob, mesaje extraordinare şi campanie de amploare! | Cronica de Gaesti
Connect with us

Salut, ce cauți??

Noutăți

IMPLICARE FĂRĂ PRECEDENT A TINERILOR ÎN SALVAREA MONUMENTELOR ISTORICE! Flash-mob, mesaje extraordinare şi campanie de amploare!

Peste 20 de tineri au luat parte la un flash mob organizat, la Târgoviște, în cadrul proiectului „Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în cetatea Târgoviștei”. Proiectul urmărește responsabilizarea tinerei generații cu privire la patrimoniul arhitectural al orașului, sensibilizarea opiniei publice cu privire la acesta, dar și o reacție activă a autorităților locale. În cadrul proiectului, 90 de tineri învață despre istoria caselor vechi din municipiul Târgoviște, tehnici de comunicare, aspecte legislative, la final urmând ca aceștia să formuleze o serie de propuneri care vor fi înaintate autorităților locale și centrale, pe subiectul patrimoniului arhitectural. În cadrul flash mob-ului, tinerii au afișat mesaje, concepute de ei, prin care au dorit să atragă atenția asupra temei proiectului: „Peste tot numai ruine, am rămas fără…mine!”, „Monumente în ruine, să ne fie rușine!”, „Case renovate egal prosperitate!”, „Istoria n-o uităm, zidurile salvăm!”, „Cred în salvarea clădirilor, în viitorul orașului!” Printre mentorii proiectului „Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în cetatea Târgoviștei” se numără și redactorul șef al publicației Gazeta Dâmboviței, Crina Zamfirescu, alături de profesorul doctor Cornel Mărculescu, Pompiliu Alexandru, cadru universitar și editorialist Gazeta Dâmboviței, Cristina Dinu, collaborator Gazeta Dâmboviţei. Susțin activități de mentorat și Manina Leașu (Minisat), inițiator al flash mob-ului, Zoe Rădulescu, director adjunct Colegiul Economic Ion Ghica, lect. univ. dr. Steluța Ionescu , lect. univ. Manuela Niță, profesor Lavinia Vișan (Liceul teoretic „Petru Cercel”) și, nu în ultimul rând, Corina Leca, inițiator al proiectului prin Asociația cultural-educativă „Ambasadorii prieteniei”. Proiectul „Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în cetatea Târgoviștei” este finanțat de Fondul pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România, Raiffeisen Bank și Ursus Breweries. El se va încheia în martie 2019.


Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Reclamă
Reclamă
Reclamă Enescu Supermarket
br />
Reclamă