
Hărmălaie pe trotuarul din faţa Poliţiei Găeşti. Mai mulţi rromi neliniştiţi şi gălăgioşi se plimbă de la uşă la poarta poliţiei.
Unul de-al lor a fost arestat pentru că a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. El ar fi înşelat bugetul de stat cu aproape 4 miliarde lei vechi, bani pe care i-ar fi băgat în buzunarul propriu în urma unor afaceri cu fier vechi.
Poliţiştii găeşteni l-au ridicat de acasă pentru a-l depune la Penitenciarul Mărgineni, după ce instanţa de judecată a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Toate neamurile tânărului de 32 de ani au venit la Poliţie să-i ridice moralul şi să le arate „rumânilor” cât de uniţi sunt atât la bine, cât şi la rău.






