Prefectura Dâmboviţa, confuză în exprimare: PE CINE A LUAT DECIZIA SĂ ÎMPUŞTE? Comunicatul halucinant, aici!

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente23 octombrie 2017Acest articol a fost citit de 579 ori

Advertisement

După mai bine de o săptămână în care comunităţi întregi au fost terorizate de un urs care s-a plimbat liber atât în Găeşti, cât şi în comunele limitrofe, autorităţile judeţene s-au întrunit astăzi într-o şedinţă, la Prefectură. Printr-un comunicat de presă, onorabilii anunţă că au luat decizia să împuşte animalul. Nu să-l tranchilizeze, nu să-l ducă în pădure, ci să-l „recolteze prin împuşcare”, adică să-l ucidă. Asta, după ce nu mai târziu de ieri, 22 octombrie, atât prefectul Antonel Jîjîie, cât şi purtătorul său de cuvânt susţineau sus şi tare că ursul nu va fi împuşcat. Ba păreau şi indignaţi de o astfel de soluţie. Decizia pare a fi luată în urma presiunii publice, din cauza incapacităţii autorităţilor judeţene să gestioneze eficient astfel de situaţii.

Mai trebuie spus că Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi a fost sesizată încă de acum două – trei săptămâni despre prezenţa animalului sălbatic în zonele locuite. Cu toate acestea, instituţia nu a respectat nicio procedură şi nu a făcut ce trebuie pentru relocarea ursului. Salariaţii s-au plimbat cu puşca la spinare şi cu vuvuzelele în gură, aşteptând ca animalul să plece de bunăvoie. Lucru care, evident, nu s-a întâmplat.

Nu putem să nu remarcăm şi modul neprofesionist în care a fost redactat comunicatul de presă al Instituţiei Prefectului. Din salata de cuvinte aruncate cu furca, în dispreţ faţă de cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite, cel care a scris materialul lasă să se înţeleagă, în ultimul pasaj, că autoritatea centrală este cea care va fi „recoltată prin împuşcare”, şi nicidecum sălbăticiunea. Departe de noi gândul să facem analiză pe text, însă nu putem să nu semnalăm aroganţa, lipsa de profesionalism şi săracul bagaj de cunoştinţe în ale limbii române de care dau dovadă cei care ar trebui să reprezinte Guvernul în teritoriu. Iată şi comunicatul:

„În conformitate cu prevederile Procedurii privind modul de acţiune al instituţiilor responsabile în gestionarea incidentelor și situațiilor de urgență generate de animalele salbatice la nivelul judetului, au fost convocați în ședință extraordinară, astăzi – 23.10.2017, ora 09.45,  membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Având în vedere analiza efectuată cu ocazia acestei reuniuni în legătură cu situația de risc ridicat datorată prezenței repetate a unui exemplar de urs în apropierea unor gospodării de pe raza Ocolului Silvic Valea Mare și a orașului Găești, care poate pune în pericol viața oamenilor, în urma deciziei asumate de membrii comitetului, a fost emisă o hotărâre prin care s-a dispus recoltarea prin împușcare a acestui exemplar.

În perioada 15 – 22 octombrie a.c., s-a efectuat monitorizarea acestui exemplar în zona Găești, Hulubești, Crângurile, Valea Mare și Gura Foii de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai Ocolului Silvic Valea Mare și ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Dâmbovița.

Urmează ca în cursul acestei zile, gestionarul fondului cinegetic responsabil teritorial să solicite acordul pentru recoltarea prin împușcare autorității publice centrale pentru protecția mediului, respectiv Direcției pentru Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, având  ulterior obligația de identificare și eliminare a acestui exemplar.

Biroul de Presă”

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...