Contactează-ne pe

Evenimente

VIS DEVENIT REALITATE ÎN COMUNA CRÂNGURILE! Acesta este proiectul căruia nimeni nu-i dădea nicio şansă!

Publicat în data de

- 530 vizualizări

Cine se zbate suficient reuşeşte, până la urmă, să-şi aducă la îndeplinire proiectele! Tânărul primar al comunei Crângurile, Costin Barbu, demonstrează că are o voinţă de fier atunci când vine vorba despre proiectele importante pentru oameni. Este şi cazul drumului judeţean 702 A, care străbate comuna prin satul Voia, drum pe care edilul nu putea să-l facă din bugetul propriu, dar pentru care a insistat serios la Consiliul Judeţean, instituţie care îl administrează. Astfel,  acum, 600 de metri arată ca-n palmă, cu asfalt nou-nouţ şi de bună calitate, iar oamenii din satul Voia sunt mulţumiţi că nu mai au tone de praf în case şi pe hainele proaspăt spălate, dar şi pentru că nu-şi mai rup maşinile prin hârtoape. Acest proiect realizat în beneficiul cetăţenilor se pare că i-a cam deranjat pe colegii de partid ai primarului, însă acesta ne-a declarat că este este concentrat asupra problemelor administrative şi mai puţin asupra celor politice.

“Un proiect ce părea greu de realizat a fost dus la îndeplinire doar prin implicarea conducerii Consiliului Județean Dâmbovița. Discutăm despre asfaltarea Drumului Județean 702A, care străbate satul Voia din comuna Crîngurile. Indiferent de bârfele colegilor mei de partid, s-a dovedit încă o dată că președintele CJD Alexandru Oprea, vicepreședintele Alin Manole, respectiv d-nul Adrian Țuțuianu nu țin cont de culoarea politică și sunt alături de cetățenii din comuna noastră. Îi asigur că sprijinul nostru va fi reciproc”, a notat Costin Barbu pe pagina sa de Facebook.

Publicitate
Loading...
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Evenimente

SCENARII APOCALIPTICE PE… FACEBOOK! Ce se va întâmpla cu Clubul Copiilor când se va construi o nouă bază sportivă? DEZINFORMAREA, DEMONTATĂ PAS CU PAS!

Articol scris de

O informaţie eronată a circulat, zilele trecute, pe reţelele de socializare. Mai exact, câteva personaje, cunoscute pentru dezinformările publice practicate în ultimii ani, au acreditat ideea că Ministerul Dezvoltării este noul proprietar al Clubului Copiilor, pentru a construi acolo o bază sportivă şi pentru a distruge – cum altfel? – monumentul istoric.

Întreaga poveste ţesută hilar în jurul acestui scenariu a plecat de la o postare, tot pe Facebook, a primarului Grigore Gheorghe, care anunţa, în 20 ianuarie, o investiţie nouă: „Dragi găeșteni, astăzi a avut loc ședința Consiliului Local Găești, cu un proiect important pe ordinea de zi:

– Predarea amplasamentului din incinta Complexului Sportiv către Compania Națională de Investiții, în vederea construirii unui teren multifuncțional(tenis de câmp, handbal, volei, baschet) cu vestiare și nocturnă, întreaga sumă fiind alocată de Guvern! Din păcate, și de această dată consilierii #PSD și #ALDE au uitat să pună ceasul să sune, ora 7,30 fiind una matinală și nu s-au prezentat la ședință!
Mulțumesc consilierilor #PNL care au votat și acest proiect!
Asta înseamnă #Guvernarea #PNL pentru orașul Găești! Continuăm investițiile!”

Deşi nu se precizează nicăieri că baza sportivă va fi construită în incinta Clubului Copiilor, respectivii au început să dezinformeze, încercând să influenţeze comunitatea locală. Replica a venit însă, la modul serios, chiar de la Clubul Copiilor, prin directorul Mara Muşat, care a lămurit, în câteva rânduri, întreaga situaţie:

„Clubul Copiilor Găești, prin reprezentantul său legal, dorește să facă puțină lumină cu privire la construirea unei baze sportive in strada Argeșului/nr.2 care o să fie administrată de către Club.
In anul 2019, datorită rezultatelor obținute de către Clubul Copiilor Găești in plan național/internațional (obținând titlul de școală eTwining/pentru proiecte scolare europene de tip ERASMUS), Clubul a fost intodus in lista MEN ca unitate eligibilă pentru a primi fonduri in vederea construirii unei baze sportive de TIP-2 finanțată prin Consiliul Național de Investiții – Direcția ,,Invățământ, cultură, sănătate”. Ca urmare a acestui fapt, am informat Administrația publică locală cu privire la acest proiect și cu privire la faptul că noi nu deținem teren pentru a se realiza construcția bazei sportive, așa incât solicităm sprijinul CL, dat fiind faptul că tot ceea ce se realizează este in folosul copiilor urbei in general și a celor ce frecventează cursurile Clubului in special. Intrucât termenele date de CNI erau foarte strânse pentru depunerea documentațiilor tehnice (carte funciară/cadastru etc), terenul care era liber de sarcină și avea aceste documente era cel din strada Argeșului, unde deja se construia bazinul de inot și exista o sală de sport, ceea ce venea să contureze un complex sportiv unitar impreună cu această bază sportivă. Noi, Clubul Copiilor Găești, am apreciat sprijinul acordat de către CL și Primăria Găești (atribuirea terenului şi fondurile necesare obținerii avizelor) in demersul nostru pentru finalizarea acestei baze sportive de care sper să ne bucurăm in viitorul apropiat. Acest proiect nu afectează sediul actual al Clubului Copiilor Găești, ci este o locație total distinctă ce intră in administrarea acestuia, conform HCL. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături, inclusiv celor care, dintr-un motiv oarecare, au avut o anumită ingrijorare cu privire la alterarea patrimoniului actual administrat de Clubul Copiilor Găești”, se arată în comunicatul postat de instituţie.

Citește articolul

Evenimente

NENOROCIRE LA FIERBINȚI: Profesor pensionar, mort într-un incendiu cumplit!

Articol scris de

Incendiu devastator în această noapte la Fierbinți, în comuna Șelaru. În jurul orei 02.00, vecinii au sunat disperați la 112. Casa în care locuia un profesor pensionar era în flăcări. Două autospeciale de la Garda Vișina și una de la Găești au plecat către localitatea Fierbinți. Trei ore s-au luptat pompierii cu flăcările, dar din păcate profesorul a fost găsit carbonizat, iar casa a ars din temelii.

Citește articolul