Primarul Grigore Gheorghe, despre verdictul de incompatibilitate dat de ANI! „NU AM EMOŢII, LEGEA ESTE DE PARTEA MEA!”

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente19 septembrie 2017Acest articol a fost citit de 518 ori

Advertisement

Primarul Găeştiului, Grigore Gheorghe, nu se teme de verdictul Agenţiei Naţionale de Integritate, cum că ar fi fost incompatibil pe vremea când era viceprimar, şi abia aşteaptă să conteste raportul în instanţă. Potrivit ANI, „În perioada 18 iulie 2012 – 25 septembrie 2015, a deținut și a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceul Tehnologic “Iordache Golescu” Găești, județul Dâmbovița, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.”

 

Trebuie precizat faptul că funcţia de membru în CA al Liceului a fost neremunerată, iar Grigore Gheorghe nici măcar nu a participat la şedinţe. Mai mult, ultima variantă a legii la care ANI face referire nu mai prevede, la incompatibilităţi, participarea în consilii de administraţie ale unităţilor şcolare a primarilor şi viceprimarilor. „(1) Functia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu ( …,) „d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de  asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie.”, se arată în articolul la care Agenţia Naţională de Integritate face referire. Prin urmare, primarul ne-a declarat că nu are emoţii, cu atât mai mult cu cât legea este de partea sa.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...