Accidente cumplite pe Autostrada Bucureşti – Piteşti! POMPIERII GĂEŞTENI AU EVITAT O MARE TRAGEDIE!

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente1 septembrie 2017Acest articol a fost citit de 814 ori

Advertisement

A fost vinerea neagră pe Autostrada Bucureşti – Piteşti! Nu mai puţin de trei accidente grave i-au solicitat la maximum pe pompierii găeşteni, care au lucrat la foc continuu pentru a evita o tragedie în lanţ, dar şi pentru a acorda sprijin de specialitate victimelor.

Cel mai periculos eveniment rutier a avut loc la kilometrul 76. O cisternă cu 10 mii de litri gaz petrolier lichefiat s-a răsturnat şi orice manevră greşită putea să provoace o explozie cu consecinţe dintre cele mai dramatice. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 8 subofiţeri şi un ofiţer, care au luat măsuri de răcire a cisternei şi de evitare a unei potenţiale nenorociri.

La câteva sute de metri de locul în care pompierii gestionau situaţia cisternei răsturnate, a avut loc un accident în urma căruia au rezultat trei victime rănite uşor. Şi aici au acordat ajutor de urgenţă, împreună cu ambulanţa. 

Ziua de lucru s-a încheiat apoteotic, cu un grav accident în care au fost implicate tot trei victime, dintre care una încarcerată şi alta rănită grav. Impactul s-a produs la kilometrul 63. Autoturismul în care se aflau doi soţi de 24, respectiv 26 de ani a intrat într-o altă maşină, în care se afla un şofer în vârstă de aproximativ 50 de ani. Se pare că impactul violent s-ar fi produs după ce un cauciuc al autoturismului condus de tânărul în vârstă de 24 de ani ar fi explodat, iar din cauza vitezei mari, acesta nu a mai putut controla bolidul. De altfel, a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate. Şi tânărul, şi soţia sa au primit primul ajutor la Spitalul Găeşti, după care au fost trimişi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. În stare mai gravă decât ei este însă celălalt şofer, care prezenta multiple leziuni şi care a fost trimis de urgenţă la un spital din capitală.

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...