
Un bloc din Găeşti a devenit un adevărat pericol public, după ce ţiglele de pe acoperiş s-au avariat atât de rău, încât în orice moment pot să cadă peste pietoni. Respectivul imobil se află în zona Pieţei „Sf. Ilie”, la câţiva metri de str. 1 Decembrie, iar prin dreptul său trec frecvent atât autovehicule, cât şi oameni.
Deşi ţigla stă pur şi simplu să cadă, nu deranjează pe nimeni: nici proprietari, nici primărie. Situaţia ne-a fost semnalată de către găeşteanul Bălan Victor, care a precizat: „Se poate muri în Găeşti. Uite cum arată acoperişul acestui bloc spre Târgovişte. Sunt cel puţin 4 astfel de blocuri în oraş”.
Deşi în clădire sunt proprietari de apartamente, Primăria, prin Serviciul Urbanism, are obligaţia să se autosesizeze şi să le pună în vedere acestora să repare urgent acoperişul, pentru a nu periclita viaţa şi bunurile oamenilor. În caz contrar, se pot aplica şi amenzi. Solicităm public Primăriei Găeşti să-şi facă treaba şi să identifice imobilele periculoase din oraş mai înainte de producerea unei tragedii. Nu de alta, dar fenomenele meteorologice extreme pot face oricând victime şi atunci va fi prea târziu.






