
O tânără de 22 de ani din Vişina, a fost abordată pe o stradă din Târgovişte de o „ghicitoare în stele”, care a şi convins-o să stea oleacă să-i ghicească viitorul. Descântecul a fost făcut chiar pe stradă, dar nu moca, ci contra inelului de aur pe care fata îl avea pe deget. Dându-şi seama că a fost “descântată” de bijuterie, tânăra a alertat Poliţia Municipiului Târgovişte.
Reprezentanţii IPJ Dâmboviţa au precizat că în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, iar ghicitoarea este căutată de poliţişti.






