
În comuna Crângurile, administraţia locală, condusă de primarul Costin Barbu, nu mai are odihnă. Se investeşte masiv, edilul fiind hotărât să ducă la capăt toate proiectele pe care şi le-a propus. Cu fonduri atrase de la buget, prin AFIR, de la Consiliul Judeţean, dar şi cu bani din bugetul propriu, Costin Barbu rezolvă, rând pe rând, problemele comunităţii locale.
„Pe Ordonanţa 28, au început lucrările la staţia de epurare din Pătroaia Deal. Finalizarea canalizării pe întreg tronsonul va avea însă loc anul viitor şi ne ţinem de termene. Am o veste bună pentru părinţi şi copii: am obţinut finanţarea pentru reabilitarea Grădiniţei Pătroaia Vale, iar lucrările vor începe în toamna acestui an. Suma pe care am obţinut-o pentru acest obiectiv este de 180.000 de euro. Este o mare realizare şi am convingerea că vom avea una dintre cele mai moderne şi mai primitoare grădiniţe.
Am reuşit să aducem în stare de funcţionare DJ 702 A, deocamdată prin nivelarea cu grederul. Din cauza ploilor, acest drum s-a deteriorat şi promit în faţa cetăţenilor din Voia că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a fi modernizat. Am avut deja discuţii cu conducerea Consiliului Judeţean, care m-a asigurat că vom rezolva problema şi ţin, pe această cale, să-i mulţumesc anticipat”, a precizat, pentru Cronica de Găeşti, primarul Costin Barbu.






