ÎN 2012, ERA TRASEUL GROAZEI! Nu o să-ţi vină să crezi cum arată acum podul spre Pătroaia!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți9 iunie 2017Acest articol a fost citit de 667 ori

Advertisement

 

Serviciul Întreţinere Drumuri din cadrul Primăriei Găeşti a făcut minuni cu podul care face legătura cu localitatea Pătroaia din comuna Crângurile. Acum câţiva ani, era o adevărată aventură să traversezi cu autoturismul acea porţiune de drum, paralelă cu calea ferată. Întrucât era neasfaltată, atunci când ploua, brazde adânci erau chiar pe mijlocul drumului.

Primarii s-au mulţumit să arunce câteva maşini de pământ sau piatră pe care nu le netezeau cu grederul. În plus, balustrada podului fusese furată şi era un pericol foarte mare să treci pe acolo. Mai ales în timpul iernii, dar şi când se strica vremea, primeam telefoane de la navetişti, inclusiv de la elevi, care ne spuneau că riscă de fiecare dată să cadă în apă.

Mai bine de o săptămână  au muncit salariaţii de la Întreţinere Străzi să construiască balustrada, să o monteze şi să o vopsească. De asemenea, întreaga porţiune a fost asfaltată de Primăria oraşului Găeşti şi e o adevărată plăcere să mergi acum pe acolo.

Iată cum arăta drumul ruşinii  în noiembrie, 2012!

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=yXtWaSW6XeA[/youtube]

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...