Află ce hotărâri au luat consilierii locali ai comunei Petreşti în luna mai! COPIII ŞI SPORTIVII, ÎNTRE PRIORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI LOCALE!

Mariana IonescuAnunțuri, Noutăți26 mai 2017Acest articol a fost citit de 473 ori

Advertisement

Decizii importante ale Consiliului Local Petreşti, în şedinţa lunii mai! Aleşii locali au abordat o serie de probleme importante atât ale administraţiei locale, cât şi ale comunităţii, în ansamblu. Astfel, a fost actualizat planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul aparatului de speci]alitate a Primăriei comunei Petreşti şi au fost stabilite normativele proprii de cheltuieli pentru consiliul local, sericiile publice din subordinea acestuia şi primărie, avându-se în vedere criteriul eficienţei şi al economiilor la cheltuilile din bugetul local.

Totodată, a fost modificat, prin act adiţional, Contractul cadru de închiriere a suprafeţelor de islazuri comunale aflate în domeniul public al comunei.

Aleşii locali au alocat suma de 10.000 de lei pentru susţinerea financiară a Asociaţiei Sportive „Voinţa” Ioneşti, bani reprezentând plata arbitrilor şi observatorilor la meciurile din tur şi retur.

Nici cei mai mici locuitori ai comunei nu au fost uitaţi. Pentru ei, a fost aprobată suma de 9000 de lei, iar de 1 iunie vor avea parte de surprize. Primarul Daniel Lucian Andrei nu a dorit să dezvăluie ce le pregăteşte, spunând că doreşte să-i surprindă şi în acest an.

Mai multe detalii despre hotărârile adoptate puteţi găsi pe site-ul www.primariapetresti.ro.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...