
Două persoane au fost rănite şi au ajuns de urgenţă la spital, după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident grav la ieşirea din Găeşti, spre Ioneşti. Totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă. Un şofer a staţionat pe dreapta pentru scurt timp, apoi s-a pus în mişcare, încercând să se întoarcă, fără însă să se asigure. Din sens opus, circula un alt autoturism, care nu a mai putut să evite impactul şi l-a lovit frontal. Şoferul care nu s-a asigurat şi un pasager din cealaltă maşină au fost accidentaţi şi transportaţi la spital. Probabil că vor fi trimişi la Târgovişte, pentru investigaţii suplimentare. Rămâne ca poliţiştii să stabilească acum împrejurările producerii evenimentului rutier.






