Interlopii cămătari găeşteni, abonaţi la ajutoare sociale? CU MII DE EURO ÎN CONTURI ŞI CU DOSARE PE LEGEA 416! Cine le-a făcut anchetele sociale?

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți24 noiembrie 2016Acest articol a fost citit de 688 ori

Advertisement

Scandalul interlopilor cămătari din Găeşti aduce în prim-plan un subiect extrem de delicat, şi anume cel al ajutoarelor sociale. Surse judiciare ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, că există suspiciuni că unele dintre persoanele bănuite că se ocupau cu camăta, terorizând zeci de oameni prin metode numai de ele ştiute, sunt beneficiare ale ajutoarelor sociale de la Primăria Găeşti încă din 2012. Beneficiau de asemenea de alocaţii pentru susţinerea familie, dar şi de ajutoare pentru încălzire.  Este un mister cum au ajuns aceştia să beneficieze de bani publici, în condiţiile în care s-ar fi descoperit că au în conturi şi 20.000 de euro. Conturi pe numele lor, desigur!

Primăria Găeşti ar fi primit deja solicitarea să pună la dispoziţia organelor de cercetare penală documentele din care reiese că indivizi faţă de care există probe că practicau cămătăria sunt în lista amărâţilor oraşului.

Ne întrebăm cum s-au făcut anchetele sociale prin 2012, când baştanii de pe Strada Artei, cu case renovate şi cu mobilă  ultimul răcnet, s-au încadrat în criteriile Legii 416. Rămâne de văzut dacă funcţionarii vor fi sau nu luaţi la întrebări şi dacă şi ei riscă să răspundă la întrebările anchetatorilor.

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...