Cât de amărâtă este! LA 84 DE ANI, ARUNCATĂ CA UN CÂINE ŞI ABANDONATĂ ÎN SPITAL! Iadul pe pământ în ultimele zile din viaţă!

Bătrână, imobilizată la pat şi total dependentă de alţii! O femeie în vârstă de 84 de ani îşi trăieşte în chinuri ultimele zile de viaţă, după ce fiica sa a plecat la muncă, în străinătate, iar ginerele a abandonat-o de pe 7 septembrie în Spitalul Găeşti!

Profitând de un puseu de tensiuune al bătrânei, ginerele s-a grăbit să o aducă la spital şi dus a fost. Nu vrea, nici în ruptul capului, să o mai ia acasă. Spune că nu are ce să-i facă, să vină oricine, asistenţa socială, statul şi să o îngrijească. Femeia a suferit, acum câţiva ani, un accident vascular şi de atunci are nevoie în permanenţă de cineva alături. Nu o mai vrea nimeni, pentru că este greu şi neplăcut să îngrijeşti de un bătrân. Şi atunci, familia a ales cea mai simplă cale: să o arunce ca pe un animal bolnav şi să o abandoneze într-un spital.

Dr. Elena Olaru, managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, este disperată. Spune că, încă de pe 7 septembrie, o îngrijesc cadrele medicale, îi dau de mâncare, o schimbă şi o spală, însă nu poate fi internată, pentru că nu are nimic. Îi este milă, nu o poate arunca în stradă, dar nici nu poate ţine un pat ocupat, pentru că spitalul nu e azil.

Autorităţile din Mogoşani, acolo unde bătrâna a locuit împreună cu fiica şi ginerele ei în ultimii 15 ani, susţin că au demarat o anchetă, însă că obligaţia de întreţinere îi revine fiicei, conform Codului Civil. Cu toate acestea, dacă fiica nu vrea să mai audă de ea, ce se întâmplă? Cine îi poate impune să fie responsabilă faţă de cea care i-a dat viaţă, pentru că – serios vorbind – cine să o dea în judecată!? Soţul ei, şi ginerele amărâtei abandonate ca un câine, susţine că va munci şi va trimite bani, ca să o ducă la azil. Cu toate acestea, nimic nu e sigur pentru bătrână. Deranjează pe toată lumea şi nu are ce să facă. Şi asta, pentru că, în mare parte, statul român este incapabil să intervină în astfel de cazuri, despre care auzim din ce în ce mai des. Ce este, aşadar, de făcut pentru aceşti bătrâni chinuiţi şi neputincioşi, pe care nu-i mai vrea nimeni? Cine trebuie să aibă, până la urmă, grijă ca ultimele zile ale vieţii lor să nu fie chiar iadul pe pământ?