Scandal mare în politica dâmboviţeană. Protagonist: prefectul Jîjîie, acuzat de penelişti că şi-ar fi băgat „coada” în interesele politice din comuna Ulmi, acolo unde s-a ales un viceprimar, peste cadavrul… mort al PSD-ului. Cică Antonel Jîjîie l-ar fi chemat pe primarul comunei cu pricina la Prefectură, unde l-ar fi aşteptat împreună cu cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean. Cei trei i-ar fi arătat „pisica”, după metode securisto-comuniste, de PSD ştiute şi aplicate cu „succesuri” depline. Supărat, Cezar Preda, noul preşedinte al peneliştilor dâmboviţeni, i-a cerut prim-ministrului Cioloş demisia lui Jîjîie.
Ca nuca în perete, în poveste s-a băgat şi o doamnă, pe numele ei Claudia Gilia, preşedintă peste muierile pesediste dâmboviţene şi candidată la Camera Deputaţilor. Întrebată sau nu, duduia i-a luat apărarea prefectului, după care l-a atacat cu limbă de lemn pe Cezarul PeNeLeului, pe care l-a făcut „paraşutat”. Ce a urmat? Un atac ca în vremurile bune împotriva „trompetelor fără muştiuc” de la PSD.
La multe ore distanţă, a apărut şi un drept la replică al prefectului, prin care se face apologia legii administraţiei publice locale, într-un alt limbaj de lemn. La final însă, prefectul Dâmboviţei recunoaşte că l-a chemat pe primarul Bogdan Tiţa la raport, pentru a i se „învedera necesitatea respectării prevederilor legale”. Păi, dacă vă durea la bască legea, măi domnule prefect, nu trebuia să vă duceţi în Consiliul Local, unde aveaţi dreptul să luaţi şi cuvântul? Pentru ce aţi chemat în biroul dumneavoastră un primar, care nu vă e în niciun caz subordonat, pentru a da naştere celui mai mare scandal în care a fost Prefectura implicată în ultimii ani? De când pune primarul viceprimari? Nu cumva pentru că, într-adevăr, în spatele acestor „chemări la raport” se ascund abuzuri grave? Spunem „chemări la raport”, întrucât avem informaţii certe că aţi chemat un alt primar din zona Găeştiului la dumneavoastră în birou şi aţi făcut cu el… poliţie politică. Iar în acea poveste chiar nu aveaţi ce să căutaţi. Dar despre această gogomănie, cu altă ocazie.
Iată cum sună comunicatul liberalilor. Îl redăm pentru că este foarte plastic:
„Bărbăția prefectului se ascunde în spusele unei femei. PNL Dâmbovița avertizează că PSD nu mai e singur pe tarla.
În urma solicitării adresate premierului Cioloș de a-l demite pe prefectul județului Dâmbovița pentru presiuni politice asupra unui primar PNL, domnul Antonel Jîjîie recurge la apărători din oficiu, apărători PSD. Doar așa pot vedea si mai limpede locuitorii județului cât de barbat este prefectul lor când, lipsit de curaj, pune o femeie să-l apere public. Dacă ar fi om serios și un bărbat adevărat, domnul Jîjîie și-ar asuma un răspuns public referitor la presiunile de care este acuzat și la comportamentul politic pe care îl afișează, în contradicție totală cu funcția deținută, aceea de reprezentant al guvernului în teritoriu, funcție pentru care doamna președinte OFPSD îl poate chestiona direct și chiar trage la răspundere în privința problemelor guvernamentale pe care le reclamă. Aparatorul din oficiu PSD, foarte „priceput”, nu contrazice deloc fondul solicitării PNL și nici acțiunea PSD-ului din biroul prefectului, însa nu mai poate de grija PNL. Semn că tot ce a reclamat PNL este adevărat și nu poate fi demontat. Folosirea lipsită de eleganță a cuvântului „parașutat” de catre aparatorul din oficiu PSD denotă simpatia nedisimulată a persoanei față de întreaga familie a cuvântului „parașută”. În privința meritelor profesionale, în sensul strict al cuvântului, PNL Dâmbovița așteaptă să le prezinte pe ale dumneaei! Domnul deputat Cezar Preda a fost solicitat de către membrii PNL Dâmbovița să preia conducerea filialei, a format o echipă foarte unită și puternică a PNL Dâmbovița, echipă care o anunță pe doamna pricepută că nici nu va pleca! Domnul Cezar Preda va rămâne la conducerea PNL Dămbovița mai mult timp decât multi de la conducerea PSD Dâmbovița! În final, PNL Dămbovița le solicită celor doi vicepreședinți ai CJD si domnului Țuțuianu să răspundă singuri dacă doresc, nu să folosească trompete fără muștiuc! Odată cu demersul inițiat către premierul Cioloș în privinta demiterii prefectului, PNL Dâmbovița avertizează că PSD nu mai e singur pe tarla! PNL va sancționa toate derapajele PSD si va amenda public comportamentul abuziv al membrilor PSD, asumați sau ascunși după fuste. Filiala PNL Dâmbovița”
You must be logged in to post a comment Login