Se ascut mințile pentru cea mai tare competiție între școli, de 1 Decembrie! AFLĂ AICI DETALII DIN CULISE!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți, Educație și cultură23 noiembrie 2015Acest articol a fost citit de 1.417 ori

Advertisement

elevi-echipa

Competiție cu premii, de Ziua României şi între școlile generale din Găești! Copiii pasionați de istorie sunt provocați să participe, de la ora 17.30, la un concurs interactiv, în care își pot etala cunoștințele și aptitudinile în cadrul temei ”1 Decembrie 1918”.

Fiecare unitate școlară va fi reprezentată de câte o echipă formată din 5 elevi, iar în joc a fost pus un singur premiu, în valoare de 1000 de lei.

Conform Regulamentului, competiția va avea 6 runde: două cu întrebări simple, două cu întrebări de dificultate medie și două cu întrebări complexe. Elevii vor avea la dispoziție câte un minut pentru a răspunde la întrebări, iar fiecare echipă își poate desemna unul sau mai mulți purtători de cuvânt. Din informațiile noastre, întrebările vor avea capcane și vor solicita la maximum cunoștințele, spontaneitatea și rigurozitatea copiilor. Prin urmare, succesul va depinde în mare măsură de pregătirea individuală.

Rundele de concurs vor fi intercalate de momente artistice, oferite de formațiile Casei de Cultură.

Dacă echipele vor ajunge la baraj, organizatorii au stabilit ca acestea să răspundă la câte o întrebare comună, dificilă, până când se va realiza departajarea dintre ele.

Fiecare școală va avea, bineînțeles, susținători, care pot deja să-și pregătească sloganurile.

Va câștiga echipa care va reuși să colaboreze și să reacționeze rapid la întrebările pregătite de profesorii de istorie ai Colegiului Național ”Vladimir Streinu”, Școlii ”Șerban Cioculescu” și Școlii ”Radu cel Mare”.

Le urăm succes participanților și fie ca cei mai buni să câștige!

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...