[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=tX3aEA789tM[/youtube]
Incredibil, dar adevărat! Primăria Găești, mult prea obsedată de curățenia orașului, îndeamnă firmele care execută lucrări publice să ducă tone de deșeuri pe terenurile oamenilor! Nu este o glumă, este pura realitate, surprinsă de câțiva găeșteni care ne-au trimis, ca dovezi, imagini, după care am pornit propria investigație, care ne-a condus la același rezultat. Molozul rezultat din dărâmarea parcării de la PROFI, deșeurile de la stadion și din piață se găsesc, toate, pe pământurile găeștenilor din zona Penitenciarului.
Solicităm de urgență Gărzii de Mediu să se autosesizeze și să-i ardă la buzunare, cu amenzi adevărate, pe toți cei care au încălcat grosolan legea, începând cu patronii firmelor de casă și terminând cu onor Primăria. Este inadmisibil ca, din zgârcenie, ”pretenașii” să nu solicite o firmă de salubritate și să-și bată joc de proprietățile oamenilor, plătitori de taxe și impozite. Găeștenii pe terenurile cărora au fost aruncate deșeurile au dreptul să se adreseze Poliției, cu plângeri scrise, pentru tulburare de posesie! Mai trebuie spus că, pe lângă tonele de mizerii aruncate de firme, și unii cetățeni fără bun simț își duc, în aceleași locuri, deșeurile menajere, deși sunt obligați să plătească și taxa de habitat, pe principiul ”peștele de la cap se împute”.
Am aflat, de asemenea, că tonele de pământ din parc și din întreg orașul au fost luate tot din proprietățile oamenilor, fără niciun drept, iar în prezent găurile făcute sunt umplute cu materiale de construcții. Încă o dată, solicităm autorităților abilitate să demareze o anchetă și să-i pedepsească pe vinovați.
Oameni si fapte!