Cronica de Găeşti, pe lista neagră a lui Ţuţuianu? Tovarăşe preşedinte, sunteţi dator cu un punct de vedere oficial!

Mariana IonescuNoutăți5 noiembrie 2013Acest articol a fost citit de 1.091 ori

Advertisement

„LISTA NEAGRĂ A LUI ŢUŢUIANU!!!

 

Adrian Ţuţuianu şi-a pierdut minţile după apariţia în presă a rezultatelor sondajelor în care târgoviştenii erau întrebaţi pe cine ar vota dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri pentru primărie. Reacţiile nefireşti de om disperat după putere i-au şocat chiar şi pe colegii de partid alături de care a fost în weekend la Hotel Peştera.

Astfel, liderul PSD Dâmboviţa, cu ochii bulbucaţi de furie, a trecut pe la fiecare masă şi le-a transmis celor prezenţi că cine va mai colabora cu anumiţi “actori” importanţi de pe piaţa mass-media, “s-a lins pe bot cu el”, adica el, “mai marele” Ţuţuianu, nu le va mai acorda fonduri pentru anumite proiecte. Lista neagră pe care a transmis-o colegilor este următoarea:

Acest individ şi-a pierdut demnitatea şi, cu siguranţă îşi va pierde şi sprijinul colegilor din moment ce a ajuns până în punctul de a deveni paranoic şi de a-i ameninţa chiar şi pe cei care l-au susţinut pentru a ajunge unde este. 

Fotoliul în care stă începe să se clatine ceea ce era de aşteptat din moment ce Ţuţuianu chiar nu are ce căuta în politică. Sunt oameni mult mai bine pregatiţi din punct de vedere profesional precum Valentin Calcan sau Stanciu Zisu, oameni capabili să conducă judeţul, nu un măscărici cu o atitudine golănească ce se consideră stăpân. 

Cu ce drept condiţioneaza el repartizarea unor resurse financiare către cei care nu îi sărută tălpile din moment ce nu sunt banii lui?! Oare nu realizează că îi ameninţă şi pe cetăţeni în mod indirect?!

Cele cinci publicaţii de pe lista făcută de către acest Ţuţuianu vor înainta o notă de protest către reprezentantul Guvernului în teritoriu şi către premierul României, Victor Ponta, pentru că judeţul nu mai poate să tremure sub tirania unui interlop, iar cineva trebuie să pună punct mizeriei şi abuzurilor.”

Preluare

http://dambovitanews.ro/cancan-3/stiri/cancan/lista-neagra.html

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...