Iacobuţă, cu ce afaceri veroase vrei să sufoci Parcul Central? DEZVĂLUIRI SENZAŢIONALE DESPRE CUM SE ÎNCALCĂ LEGEA SUB OCHII BLÂNZI ŞI UMEZI AI INSTITUŢIILOR ŞI AI CONSILIERILOR LOCALI!

Mariana IonescuNoutăți29 iulie 2013Acest articol a fost citit de 1.619 ori

Advertisement

Eu când vreau să tai copaci… tai! Aşa poate fi rezumată, pe scurt, acţiunea primarului Iacobuţă din Parcul Central. Zeci de arbori – unii chiar seculari – au dispărut de pe faţa pământului, cu rădăcini cu tot – din ordinele celui mai iubit dintre găeşteni, de juri că n-a fost niciodată vreun copac acolo. Nu contează că nu există nici avize, nici autorizaţii şi nici vreo hotărâre de Consiliu Local. Dacă primarului i-a tunat să înlocuiască iarba şi copacii cu ditamai betonul, aşa se va face, pentru că instituţiile statului sunt moarte şi îngropate, iar funcţionarii publici care ar trebui să asigure legalitatea fanteziilor edilitare nu mişcă în front, de teamă că-şi vor pierde locurile de muncă! Ce diferenţă există între hoţii de lemne care doboară haotic tot ce le iese în cale şi Primăria Găeşti? Nici măcar una! Ba mai mult, gurile rele spun că întâiul cârmaci al Găeştiului ar avea în plan şi o afacere bănoasă. Cică ar pregăti terenul şi infrastructura pentru o firmă de casă, care ar urma să aducă trenuleţe, tractoraşe şi motoraşe, care musai au nevoie de alei asfaltate pentru circuite distractive în singurul spaţiu de linişte al oraşului. Primind aşadar ordin de la „împărăţie”, angajaţii Primăriei Găeşti şi puşcăriaşii s-au pus cu joagărul pe sursele de oxigen ale urbei, încălcând flagrant legea. Consilierilor locali, 17 la număr, nu li se aude guriţa în faţa acestui abuz fără precedent. Stau ghiocei prin şedinţe şi îşi descarcă frustrările în cercuri închise, fără să ia nici cea mai mică atitudine. Mai mult, nici măcar nu ştiu că Parcul Central a picat sub securea intereselor şi a ilegalităţilor, iar noi îi plătim generos să ne reprezinte!

Agenţia pentru Protecţia Mediului: „Nimeni nu a solicitat niciun act!”

 

Am contactat Agenţia pentru Protecţia Mediului, pentru a întreba dacă Primăria Găeşti a respectat procedura legală şi a solicitat vreun aviz de defrişare în Parcul Central. Florian Stăncescu, purtătorul de cuvânt al APM, ne-a declarat: „Nu a solicitat nimeni niciun act pentru aşa ceva şi nici nu am eliberat vreun act!”

 

Comisarii Gărzii de Mediu freacă menta pe banii statului!

 

Din păcate pentru cetăţeanul contribuabil, Garda de Mediu Dâmboviţa nu prea îşi pricepe nici rolul şi nici atribuţiile. Comisarul Valentin Rizea, cel care a încercat să răspundă la întrebările noastre, ne-a dovedit că habar nu are de legislaţie. După ce ne-a chestionat de vreo trei ori dacă vrem să depunem sesizare, nu a fost capabil să ne explice ce ar putea risca Primăria Găeşti, tăietoarea de copaci din Parcul Central, în condiţiile în care nu deţine nici avize, nici autorizaţii şi nici proiect. Dormiţi în continuare pe banii noştri, stimabililor, că dormiţi bine! Tăierea de salarii a guvernării de tristă amintire Boc a fost prea blândă şi insuficientă pentru incompetenţa voastră! Chiar nu înţelegem de ce dracu’ vă plătim, ca să căpuşaţi instituţiile statului!

„Oficial, nu s-a tăiat niciun copac!”

 

După ce am stat mai bine de o oră prin telefoane, plimbaţi dintr-un birou în altul al Primăriei Găeşti, am reuşit să obţinem de la şefa Serviciului Urbanism, Marinela Barbu, un răspuns de-a dreptul halucinant, care face toţi banii… publici! „Oficial, nu s-a tăiat niciun copac! Mai mult nu pot să vă spun!”. Tot oficial, spunem şi noi, joi şi vineri, 25, respectiv 26 iulie, din Parcul Central s-au scos copacii cu rădăcini cu tot şi s-au încărcat în remorci, care au fost transportate – zice-se – prin curţile unor neamuri „pretenaşe”, dar şi în curtea Serei. Imaginile – document stau mărturie că… oficial le merge bine!

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...