MOMENT EXTREM DE IMPORTANT PENTRU ADMINISTRAȚIA GĂEȘTEANĂ: Casa Olănescu, mai aproape de a reveni în patrimoniul orașului! Consilierii au votat proiectul în unanimitate!

Mariana IonescuNoutăți29 septembrie 2026Acest articol a fost citit de 1.914 ori

Advertisement

Casa Olănescu, cunoscută de mulți găeșteni drept „Clubul Arctic”, ar putea reveni în patrimoniul orașului. Consiliul Local Găești a aprobat astăzi proiectul inițiat de primarul Alexandru Iorga pentru începerea demersurilor privind preluarea imobilului aflat în prezent în proprietatea Beko S.A.

Clădirea se află în inima Parcului Central și este legată de istoria familiei Olănescu. Construită de boierii Olănești și donată orașului, ea a ajuns ulterior în proprietatea Arctic, în anii ’90. Pentru generații de găeșteni, imobilul a rămas un reper al parcului, chiar dacă numele de Casa Olănescu este astăzi mai puțin cunoscut.

„Pentru mine, Casa Olănescu nu înseamnă doar ziduri. Înseamnă o bucată din Găești. Din orașul în care am crescut și în care trăim împreună. Din amintirile noastre și din ceea ce vrem să lăsăm mai departe”, a declarat primarul Alexandru Iorga.

Edilul a precizat că demersurile au început în primele zile ale mandatului său și le-a mulțumit consilierilor locali pentru votul acordat. Hotărârea adoptată reprezintă un prim pas; transferul proprietății depinde de etapele procedurale care urmează.

Primarul spune că obiectivul administrației este ca, după revenirea în patrimoniul Găeștiului, Casa Olănescu să fie protejată, restaurată și redată comunității.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...