UN COPIL CU CES, RĂNIT GRAV LA ORA DE SPORT. AMBULANȚA NU A FOST CHEMATĂ, IAR DIRECTOAREA A AFLAT DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ

Un elev de 14 ani al Școlii Gimnaziale „Șerban Cioculescu” din Găești, diagnosticat, potrivit familiei, cu parapareză spastică progresivă și încadrat în categoria copiilor cu cerințe educaționale speciale, a suferit leziuni grave la genunchi în timpul unei ore de educație fizică.

Accidentul s-a produs pe 2 iunie, cu puțin timp înainte de încheierea cursurilor. Astăzi, copilul stă acasă, are indicație de intervenție chirurgicală și este programat pentru operație abia în luna decembrie.

Cronica de Găești a aflat despre acest caz în seara zilei de 25 iulie și, înainte de publicare, a solicitat punctele de vedere ale profesorului de educație fizică și ale conducerii școlii.

„I-a fost frică să spună că nu poate”

Familia susține că profesorul de educație fizică Florin Antonie cunoștea limitele copilului și că tatăl elevului îl rugase să nu îl supună unui efort prea mare.

În ziua accidentului, copilul nu avea echipament sportiv și nu se simțea bine, însă, potrivit familiei, i-a fost teamă să spună că nu poate participa. Elevii au fost puși să joace handbal.

Copilul povestește că, într-o fază de joc, a fost împins de un coleg, a căzut, a auzit o pocnitură și a simțit cum genunchiul i se deplasează într-o parte. Colegul și-ar fi cerut imediat scuze.

Profesorul și conducerea școlii prezintă o altă versiune. Aceștia susțin că elevul nu a fost împins, ci s-a accidentat la aterizare, după o aruncare din plonjon.

Lăsat pe hol până a venit tatăl

După accidentare, elevul a fost ajutat să ajungă pe holul sălii de sport. Nu a fost chemată ambulanța și nu a fost solicitat personalul cabinetului medical școlar.

Profesorul Florin Antonie afirmă că l-a întrebat pe elev dacă dorește să fie chemată salvarea, iar copilul ar fi spus că nu este nevoie. A fost anunțată diriginta, care a contactat familia.

Până la sosirea tatălui, lângă copil a rămas o colegă de clasă. Profesorul Daniel Marcu, care își desfășura propria oră în sala de sport, a ieșit de mai multe ori pe hol, l-a verificat și i-a dat apă.

Tatăl elevului s-a învoit de la serviciu, a venit cât a putut de repede, și-a cărat cu greu copilul până la mașină și a plecat cu el la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

Leziuni grave, confirmate prin RMN

Documentele medicale consultate de Cronica de Găești confirmă că elevul a ajuns la spital în noaptea de 2 spre 3 iunie.

Inițial, medicii au stabilit diagnosticul de entorsă a genunchiului stâng. Piciorul a fost imobilizat în ghips, copilului i s-a interzis să calce pe membrul afectat și i-a fost prescris tratament anticoagulant injectabil pe durata imobilizării.

Elevul a revenit de mai multe ori la control și a rămas imobilizat timp de câteva săptămâni.

Examinarea RMN efectuată ulterior a evidențiat o leziune complexă a meniscului intern, afectarea ligamentului încrucișat anterior, leziune la nivelul tendonului cvadricipital, edem osos important și acumulare mare de lichid în articulație.

O scrisoare medicală ulterioară recomandă intervenție chirurgicală.

Elevul a încheiat anul școlar cu media 9,74 și a promovat în clasa a VIII-a. Familia se teme însă că operația și recuperarea îi vor afecta participarea la cursuri în anul școlar viitor.

Profesorul spune că nu știa. Școala confirmă că elevul avea CES

Profesorul Florin Antonie declară că nu cunoștea afecțiunile neuromotorii ale elevului și că nu îi fusese prezentată nicio scutire medicală.

Directoarea Carmen Vișoiu confirmă însă că elevul este încadrat CES, că în școală există un certificat de orientare școlară și profesională și că profesorii desfășoară activități adaptate nevoilor sale.

Apare astfel o întrebare evidentă: cum putea fi aplicat un program adaptat unui copil cu CES, dacă profesorul de educație fizică susține că nu știa nimic despre problemele sale?

Lipsa unei scutiri totale de la sport nu înseamnă că un copil cu probleme neuromotorii poate fi supus oricărui tip de efort. Cu atât mai mult cu cât familia susține că actele medicale se aflau în școală, iar tatăl îl avertizase personal pe profesor.

Conducerea școlii a aflat după o săptămână

Directoarea recunoaște că a aflat despre accident abia la aproximativ o săptămână de la producerea lui, după ce mama elevului a informat școala.

Din răspunsurile primite nu rezultă că profesorul de educație fizică ar fi informat conducerea în ziua accidentului și nici că ar fi întocmit atunci un raport scris privind incidentul.

Verificările interne au început numai după intervenția familiei.

Un accident se poate produce la orice oră de sport. Întrebarea esențială este ce fac adulții după ce un copil se prăbușește, nu se mai poate sprijini pe picior și acuză o durere puternică.

Este suficient să întrebi un minor dacă dorește ambulanță? Este normal ca directoarea școlii să afle după o săptămână? Cine răspundea de cunoașterea și respectarea limitelor medicale ale unui elev cu CES? De ce nu a fost chemat personalul medical și unde este consemnarea oficială a accidentului?

Sunt întrebări la care verificarea internă a școlii nu a oferit, până acum, răspunsuri convingătoare.

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița trebuie să stabilească dacă procedurile au fost respectate și dacă activitatea fizică a fost adaptată stării reale de sănătate a copilului

UN CAZ CARE RIDICĂ ÎNTREBĂRI DESPRE SIGURANȚA COPIILOR ÎN ȘCOLI

Dincolo de concluziile la care vor ajunge eventualele anchete, acest caz scoate la iveală vulnerabilități care nu ar trebui ignorate.

În mod firesc, atunci când un copil se accidentează în timpul programului școlar, mai ales unul cu cerințe educaționale speciale sau cu afecțiuni medicale cunoscute de unitatea de învățământ, fiecare decizie trebuie luată cu maximă prudență.

Rolul școlii este să urmeze proceduri clare, să asigure supravegherea permanentă a elevului, să informeze imediat familia și conducerea unității și, atunci când există suspiciunea unei leziuni importante, să solicite evaluarea serviciilor medicale de urgență.

Acest caz arată cât de important este ca procedurile privind siguranța copiilor să funcționeze impecabil și să nu lase loc unor interpretări sau decizii discutabile.

Mai arată și ceva despre societatea în care trăim.

Nepăsarea este una dintre cele mai periculoase tare ale societății românești. Nu produce întotdeauna consecințe imediat vizibile, dar poate amplifica efectele unui eveniment care, poate, nu mai putea fi evitat. În cazul unui copil, diferența dintre o reacție promptă și una întârziată poate însemna luni de suferință, recuperare și incertitudine.

Părinții își lasă copiii în fiecare dimineață la școală cu încrederea că vor fi în siguranță. Această încredere este fundamentul relației dintre familie și sistemul de învățământ și trebuie protejată mai presus de orice alt interes administrativ.

Aspectele privind cunoașterea afecțiunii elevului, împrejurările producerii accidentului și modul în care acesta a fost supravegheat după incident sunt prezentate diferit de familie și de reprezentanții școlii și ar trebui să fie clarificate de autoritățile competente. Accidentarea și leziunile suferite de elev sunt susținute de documentele medicale puse la dispoziția redacției.