
Căutările celor doi tineri de 19 ani, din Găești și Crângurile, au continuat pe parcursul întregii zile, însă fără rezultat. După mai bine de 12 ore de intervenții desfășurate astăzi, autoritățile au decis suspendarea temporară a operațiunilor, acestea urmând să fie reluate mâine dimineață.
La acțiunea de căutare au participat echipaje de pompieri, polițiști, scafandri și ambulanțe. În sprijinul forțelor de intervenție au fost utilizate și drone, iar verificările s-au desfășurat atât pe uscat, cât și în albia râului Argeș.
Până la această oră, cei doi tineri nu au fost găsiți.
Reamintim că alarma a fost dată ieri, în jurul orei 19:30, după ce un adolescent a descoperit pe malul râului Argeș haine, telefoane mobile și o bicicletă, presupuse a aparține celor doi tineri. Încă din cursul serii de ieri a fost declanșată o amplă operațiune de căutare, la care au participat pompieri, polițiști și echipaje medicale.
Misiunea va fi reluată mâine dimineață, autoritățile continuând eforturile pentru găsirea celor doi tineri.






