
Caravana Munteniei, inițiată de organizația de tineret GEYC – Group of the European Youth for Change, a ajuns azi, 10.03.2026, la Colegiul Național “Vladimir Streinu” din Găești, aducând împreună 38 de tineri și cadre didactice pentru o zi dedicată implicării civice, descoperirii oportunităților europene și înțelegerii conceptelor de echitate intergenerațională și pregătire și reziliența pentru viitor.
Evenimentul de la Găești face parte din traseul Caravanei Munteniei, desfășurat în perioada 9-13 martie 2026 în patru orașe din regiune – Pitești, Găești, Ploiești și Buzău – și implementat de echipa GEYC împreună cu lucrători de tineret internaționali din state membre ale Uniunii Europene. Formatul activităților le oferă elevilor posibilitatea de a trece succesiv prin patru colțuri tematice facilitate de experți și practicieni din organizații europene partenere, într-un cadru care pune accent pe participare activă, reflecție și aplicabilitate practică.
Cele patru colțuri tematice au fost:
Prin aceste sesiuni, participanții au explorat – prin jocuri de societate create de GEYC – implicarea tinerilor în comunitate, procesele democratice, dezvoltarea competențelor necesare într-o lume aflată în continuă schimbare, precum și despre programe și mobilități europene care pot susține dezvoltarea personală și profesională a noii generații. În același timp, formatul atelierelor a urmărit ca fiecare grup să plece cu idei-cheie, acțiuni practice și pași următori concreți în ceea ce privește implicarea, accesarea de resurse și valorificarea oportunităților europene.
Un element definitoriu al Caravanei Munteniei este accentul pus pe echitatea intergenerațională, temă care capătă o relevanță specială în actualul context european. Caravana Munteniei se poziționează astfel ca una dintre primele activități educaționale care aduce această temă în centrul dialogului cu tinerii după ce Comisia Europeană a prezentat prima Strategie pentru Echitate Intergenerațională, menită să integreze gândirea pe termen lung și echitatea între generații în procesul de elaborare a politicilor publice. În acest sens, Caravana Munteniei creează și un cadru concret în care tinerii pot înțelege cum deciziile de astăzi influențează generațiile viitoare. Tema echității intergeneraționale a fost abordată alături de celelalte priorități ale caravanei tocmai pentru a sublinia că pregătirea pentru viitor, participarea civică, accesul la oportunități europene și responsabilitatea față de generațiile următoare sunt interconectate.
Un alt focus al Caravanei Munteniei este pregătirea și reziliența tinerilor pentru viitor. Prin activitățile desfășurate, caravana îi implică pe tineri în discuții practice despre conștientizarea riscurilor în cazul situațiilor de urgență, reziliența comunitară, gândirea critică și participarea responsabilă. Inițiativa urmărește să transforme ideea de pregătire pentru diverse situații de urgență dintr-un concept abstract într-un set de obiceiuri clare și acțiuni civice locale, făcând acest subiect mai accesibil, relevant și conectat la realitatea tinerilor. Mai multe informații despre activitățile desfășurate de GEYC pe această temă pot fi găsite aici.
Participanții au explorat apoi oportunitățile oferite de programele europene Erasmus+, inclusiv:






