
La data de 17 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sprijiniți de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au desfășurat opt percheziții domiciliare.
Acțiunile au vizat persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Descinderile au avut loc în Găești, comuna Gura Foii, comuna Morteni și București, în cadrul unor dosare penale aflate în lucru.
Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat aceste acțiuni pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor legale.
Menționăm că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului judiciar, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.






