MOMENTE DRAMATICE LA POROINICA! Zidul unei grădinițe s-a prăbușit peste un muncitor! DEZNODĂMÂNT TRAGIC!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți26 august 2023Acest articol a fost citit de 3.606 ori

UPDATE: Din păcate, muncitorul nu a mai putut fi salvat. A suferit leziuni incompatibile cu viața.

Intervenție contra-cronometru în satul Poroinica din comuna Mătăsaru. Un muncitor în vârstă de 57 de ani a fost prins sub dărâmături, după ce zidul unei grădinițe la care lucra s-a prăbușit peste el.

Salvatorii încearcă acum să-l scoată de sub moloz. La fața locului este și o ambulanța cu medic.

”Intervine Detașamentul Găești cu 1 autospecială de intervenție și 1 ambulanță SMURD, Detașamentul Titu cu 1 autospecială de descarcerare, Detașamentul Târgoviște cu 1 Container multirisc si 1 autospecială de descarcerare, iar SAJ DB cu 1 echipaj. Misiunea este în dinamică”, se arată în comunicatul ISU Dâmbovița.

” Comuna Mătăsaru – sat Poroinica –  din primele date – un bărbat de 57 de ani ar fi fost prins sub zidul unei clădiri la care s-ar fi efectuat lucrări de renovare.

Persoana este inconștientă.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.”, au comunicat polițiștii.

Vom reveni.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...