
Un băiat în vârstă de 15 ani, din Găești, și-a pierdut viața în această dimineață, după ce a fost lovit de tren în zona pasarelei Găești, pe magistrala 101 București – Pitești. Adolescentul ar fi încercat să traverseze calea ferată cu bicicleta, însă a fost lovit mortal.
Apelul la 112 s-a dat 7.58, iar polițiștii investighează împrejurările nenorocirii.
”La data de 22 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată mortal de un tren.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat victima, un minor de 15 ani, din Găești, care se afla în zona pasarelei Găești, pe magistrala 101 București-Pitești.
Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.”, se arată în comunicatul IPJ Dâmbovița.






