
Momente de panică în Gara Găești, în această după-amiază. Locomotiva trenului rapid 1079 București – Pitești a luat foc la doar câteva minute după ce a oprit. Mecanicul și pompierii sosiți de urgență la fața locului au reușit să stingă cu stingătoare portabile flăcările izbucnite la camera motoarelor . De asemenea, oamenii care se aflau în tren au fost evacuați. Este vorba despre 80 de persoane, care se îndreptau spre Pitești.
Pasagerii au fost preluați de o altă garnitură și vor ajunge în siguranță la destinație. Locomotiva a fost dislocată de pe șine și urmează să fie investigată cauza incidentului.
La fața locului au ajuns de urgență pompierii, cu trei autospeciale cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, dar și polițiști.






